Salvmontiştii avertizează: Turiştii să nu urce mai sus de cabanele din masivul Făgăraş

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Salvamontiştii sibieni îi avertizează pe turiştii care vor să îşi petreacă week-end-ul în masivul Făgăraş, să nu urce pe traseele situate mai sus de altitudinea de 1.500 de metri, mai sus de cabane, unde riscul de producere de avalanşe este mare, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, există Cod Galben de vânt puternic şi se anunţă şi o răcire a temperaturilor cu ninsori, se arată într-un comunicat remis, vineri.

 "Recomandarea este ca turiştii să nu urce în perioada asta, de vineri până duminică, mai sus de cabanele din masivul Făgăraş, ca urmare a creşterii riscului de avalanşă la gradul patru, a Codului Galben de vânt şi a ninsorilor care sunt prognozate. Până la cabane se poate ajunge în condiţii de siguranţă, mai sus de cabane, este risc. Turiştii care ajung la Bâlea Lac, pot apela cu încredere la patrula de salvamontişti, care este în permanenţă, cu rugămintea ca să ţină cont de recomandările colegilor noştri", a declarat vineri, Adrian David, directorul Salvamont Sibiu.
În zona turistică Bâlea Lac stratul de zăpadă a ajuns la 2,19 metri, iar vântul suflă puternic, cu 90 de kilometri pe oră, a precizat vineri, Udo Reckert, purtător de cuvânt al Centrului Meteorologic Transilvania Sud, scrie Agerpres.
Pentru prevenirea accidentelor montane, salvamontiştii le cer turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a munţilor Făgăraş, fiind vorba de cabanele de la Bâlea Lac, Bărcaciu şi Negoiu. De asemenea, salvamontiştii le recomandă turiştilor să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă.
În zona turistică Bâlea Lac, accesul la cabane se poate face doar cu telecabina de la Bâlea Cascadă şi numai dacă nu bate foarte tare vântul, un drum dus-întors costă 50 de lei. În căldarea glaciară a lacului Bâlea deplasările trebuie efectuate respectând toate condiţiile impuse de perioada în care riscul de avalanşă rămâne ridicat. Turişti care doresc să practice sporturi de iarnă în această zonă sunt rugaţi să solicite informaţii şi să respecte recomandările patrulei Salvamont aflate în zonă.
Toţi turiştii care de obicei practică sporturile de iarnă şi ajung în zona cabanelor din masivul Făgăraş, au nevoie în această perioadă de echipament specific şi de asemenea de echipament de salvare din avalanşă (sondă de avalanşe, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de căutare în avalanşă).

 

Image