A fost identificat un focar de coronavirus și în cadrul Direcției de Sănătate Publică Prahova. Prefectura Prahova a anunțat că șapte persoane dintr-un efectiv de 31 au fost confirmate cu noul coronavirus.
Potrivit raportării DSP, primul caz a fost cel al unei asistente, detașată de la ASSC Ploiești. După aflarea rezultatului, s-a făcut dezinfecția spațiului de lucru, s-a întocmit o listă de contacți și au fost testați 14 dintre ei. Dintre aceștia, șase au avut rezultate pozitive, patru fiind la personalul detașat de la ASSC Ploiești și care avea activitate la call-center. Celelalte două persoane sunt din rândul personalului DSP și aveau activități de instruire și supraveghere în departamentul amintit.
Potrivit sursei citate, au fost identificați și izolați și contacții acestora, realizându-se dezinfecția întregului spațiu al DSP.
Ca urmare a celor întâmplate, activitatea de la call-center-ul instituției este, momentan, redusă și, potrivit reprezentanților instituției, urmează să fie reorganizată, fiind solicitate noi detașări.
Sursă foto realitateadeprahova.net.