0800.806.806 - TelVerde administrat de DGA, pentru semnalarea cazurilor de corupție din sănătate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Sănătăţii a anunţat, vineri, lansarea unei linii de telefon speciale, la care oricine, fie că este vorba despre pacienți, cadre medicale sau aparținători, pot semnala fapte de corupţie petrecute într-o unitate medicală sau farmacie. Este vorba despre un dispeceratul TelVerde care este administrat direct de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

"Astăzi lansăm linia verde anti-corupţie, în parteneriat cu Ministerul de Interne, mai exact cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Parchetul de pe lângă ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Orice român va putea sesiza telefonic cazuri de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a serviciului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii trucate. Dispeceratul va fi administrat de Direcţia Generală Anticorupţie şi vor primi, de asemenea, sesizările pacienţilor primite prin noul mecanism de măsurare a satisfacţiei pacienţilor. Totodată, Gov IT hub lucrează la un portal de sesizări unde personalul medical şi pacienţii vor putea raporta, anonim, neregului din sistem", a declarat Vlad Voiculescu ministrul Sănătăţii.

Cetățenii vor putea reclama cazurile de corupție din sănătate la numărul 0800.806.806, apel gratuit indiferent de rețea. Sesizările mai pot fi transmise și prin e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., dar și prin sesizare scrisă depusă la sediul Ministerului sau transmisă prin poştă.

Potrivit lui Vlad Voiculescu, la nivelul DNA există peste 150 de dosare de corupție, "dar nu ne putem baza doar pe procurori să ne rezolve problemele" . Voiculescu spune că, de cnd a preluat mandatul de ministru, în fiecare săptămână a semnat trimiterea unui dosar, privind posibile fapte de corupţie, către parchet, DNA sau alte instituţii de anchetă.

 

Image