1,6 milioane de lei, valoarea amenzilor din luna octombrie în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

alimentare
Sursa foto: Gorjeanul
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

ANSVSA a efectuat în luna octombrie, în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală, aproape 11.000 de controale.

Au fost vizaţi operatorii din industria alimentară, care își desfășoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice.

În cursul lunii octombrie 2024, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor județene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti au efectuat 10.993 de controale în unităţile din industria agroalimentară, informează ANSVSA.

Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 133 de avertismente și 214 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.622.400 de lei.

Acțiunile de verificare efectuate la nivel național au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli:

  • neconformități privind personalul angajat (neîntocmirea fișelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului);
  • neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice);
  • neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
  • neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție, lipsa vestiarului și a grupului sanitar pentru angajați, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;
  • alte tipuri de neconformități de genul desfășurării de activități neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar – veterinar și pentru siguranța alimentelor.

ANSVSA aminteşte că la numărul de Call – Center – 0800.826.787, se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Serviciul telefonic este gratuit şi apelabil din orice rețea de telefonie.

 

Image