1.200 de posturi din sistemul sanitar ar putea fi deblocate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat sâmbătă, că în urma discuţiilor cu reprezentanţii Sanitas s-a stabilit posibilitatea deblocării a aproximativ 1.200 de posturi în sistemul sanitar, discuţiile pe această temă urmând a fi reluate luni într-o întrevedere la care va lua parte şi ministrul Finanţelor, potrivit romaniatv.net. „Unul dintre ele este reluarea iniţiativei Ministerului Sănătăţii de reluarea a memorandumului privind deblocarea unor posturi în sistemul sanitar. Am vorbit la telefon cu ministrul Finanţelor, în prezenţa dumnealor, şi a rămas ca luni să avem o întrevedere şi cu acesta într-o formulă restrânsă şi sperăm că vom obţine avizul pentru ca în şedinţa de miercuri să intrăm cu un asemenea memorandum şi aproximativ 1.200 de posturi să poată fi deblocate în sistemul sanitar”, a spus ministrul, potrivit sursei citate.

 

Image