Potrivit situației prezentate, joi, de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, privind cazurile de gripă înregistrate săptămâna trecută, la nivel național, județele Prahova și Iași ocupau, până ieri, primele locuri după numărul de decese, cu câte patru pacienți care s-au stins din viață și la care a fost confirmată prezența virusului.
Până miercuri, inclusiv, în România fuseseră confirmate 40 de decese în rândul pacienților cu gripă.
Situația s-a mai modificat în ultimele 24 de ore, după ce noi confirmări au venit de la Iași (2 cazuri), București (1 caz) și Neamț (1 caz).
Cele mai multe cazuri de gripă au fost confirmate, în acest sezon, în București (452), Argeș (137) și Constanța (122).
Așa cum indică, însă, centralizarea INSP, Prahova rămâne unul dintre cele mai afectate județe în acest sezon rece, cu 9.510 pacienți cu gripă clinică, IACRS sau pneumonie acută, raportați în perioada 10 - 16.02, din totalul de 159.011 de cazuri înregistrate la nivel național, în același interval.
Sursa grafic: Institutul Național de Sănătate Publică