130.000 de români suferă de epilepsie

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Afirmația a fost făcută de medicul neurolog Ioana Mândruţă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, într-o conferinţă de presă ce a avut loc cu ocazia de Zilei Mondiale a Epilepsiei.
"Aproximativ 130.000 de pacienţi cu epilepsie - dacă este să extrapolăm datele europene la populaţia României. În acest moment, au la dispoziţie mai multe medicamente din generaţia I şi generaţia a II-a de antiepileptice la nivel european. De asemenea, există câteva centre care pot prelua pacienţii cu epilepsie cu investigaţii mai complexe. Există un program naţional care funcţionează în Spitalul Universitar şi Spitalul "Bagdasar Arseni", care oferă o alternativă pacienţilor care au epilepsii necontrolate de tratament pentru care ar putea exista soluţii chirurgicale sau soluţii de neuromodulare", a precizat medicul, potrivit Agerpres.
26 martie - „Purple Day” a fost marcată pentru prima oară în 2008, la iniţiativa unei fetiţe din Canada, Cassidy Megan şi a Asociaţiei de Epilepsie din Nova Scoţia (EANS), în semn de solidaritate cu persoanele afectate de epilepsie din întreaga lume.
În România ziua a fost marcată pentru prima dată în 2012.
Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății spun că aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de epilepsie, în fiecare an înregistrându-se circa 2.4 milioane de cazuri noi.
Calitatea vieții bolnavilor de epilepsie poate fi asigurată atât prin acces la tratament adecvat, cât și prin eliminarea discriminării și a stigmatizării.
Sursa foto purpleday.org.

Image