20% din dozele de vaccin antigripal au fost consumate deja

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Sănătății a anunțat, ieri, că peste 96.000 de persoane au fost vaccinate gratuit deja, în primele două săptămâni de la demararea campaniei de imunizare gratuită împotriva gripei de sezon. Numărul dozelor disponibile pentru acest sezon este de 500.000.

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un număr de 500 000 de doze de vaccin gripal pentru sezonul 2014-2015, toate fiind distribuite, deja, către direcţiile de sănătate public și, mai departe, către medicii de familie și unitățile sanitare, pentru imunizarea personalului sanitar și a persoanelor din grupele de risc. Potrivit MS, 96.000 de doze au fost consumate deja, în primele două săptămâni de la demararea campaniei. Nici nu este de mirare, așa cum nu poate surprinde faptul că stocul va fi epuizat înainte ca persoanele vizate să fie imunizate. În județul Prahova, de exemplu, au ajuns mai puțin de 25.000 de vaccinuri, dintr-un necesar de 110.000. “Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord cadru pe timp de 2 ani pentru 3 milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcţie de receptivitatea populaţiei şi a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantităţile de  vaccin şi peste cele 500 000 de doze. Facem apel la medicii de familie, dar şi la cadrele medicale din unităţile sanitare să susţină campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii pentru scăderea riscului de îmbolnăvire a populaţiei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Potrivit reprezentanților DSP Prahova, în județ nu au ajuns, cel puțin până în prezent, eventuale informații privind suplimentarea numărului de doze alocat în această etapă. Pentru cei care nu vor apuca, însă, să se vaccineze, dozele disponibile în farmacii de vând cu 30-35 de lei.

Conducerea Ministerului a anunțat că, “până în prezent, specialiştii în sănătate publică au informat MS că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără tendinţă de creştere semnificativă. Nu s-a înregistrat niciun caz de gripă confirmată cu laboratorul”.

Campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, fiind imunizate gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, adică pacienții cu vârste peste 65 de ani, cei cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare,  boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical și gravidele.

Pentru toți ceilalți, MS poate oferi gratuit doar… sfaturi. Reprezentanții instituției recomandă măsuri de  igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare), “esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripa”. “Ministerul Sănătății atrage atenția că, pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități, la prima ora de curs, o importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă,  prin trimiterea la medici sau izolarea la domiciliu a oricărui elev care prezintă febră sau semn de boală respiratorie acută”, mai transmite conducerea MS, aceeași care se dovedește generoasă când vine vorba despre recomandări, dar întâmpină dificultăți reale în a lua măsuri concrete pentru a asigura aprovizionarea cabinetelor medicale, indiferent dacă este vorba despre stocurile de vaccin antigripal sau despre dozele necesare pentru respectarea schemei naționale de imunizare, vizând copii cu vârste între o zi și 14 ani.

 

 

 

Image