34 de tratamente incluse în lista de medicamente compensate și gratuite, de la 1 aprilie

medicamente compensate
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Lista de medicamente compensate și gratuite va fi modificată, de la 1 aprilie, aceasta fiind completată cu 34 de molecule noi.

 

O hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobată vineri.

“A fost aprobată decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru tratarea pacienților cu fibroză chistică.

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate prevede introducerea unui număr de 34 molecule noi destinate pacienților cu afecțiuni neurologice și Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine și metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom). De asemenea, sunt medicamente destinate pacienților cu afecțiuni oncologice, molecule noi pentru pacienții cu diabet zaharat, molecule pentru tratarea bolilor rare -hemofilie/talasemie, pentru hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză și angioedem ereditar”, a informat Ministerul Sănătății.

“Continuăm creșterea accesului pacienţilor la tratamente de ultimă generație. Este a doua actualizare a listei, în acest an, pentru pacienții cu boli cronice grave “ a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 aprilie 2022.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image