Acuzații grave împotriva Spitalului de Pediatrie! Un copil cu fractură ar fi fost consultat "prin telefon" și diagnosticat cu contuzie de un medic care nici nu l-ar fi văzut

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O nouă relatare a unei întâmplări de groază, care s-ar fi petrecut la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, se răspândește pe rețelele de socializare. O femeie a povestit, într-o postare publicată miercuri seară, pe Facebook, că băiețelul său, cu care s-a prezentat de două ori la Pediatrie, după o căzătură, ar fi fost ignorat de personalul medical.

Femeia susține că, la prima prezentare, copilul ar fi fost consultat "prin telefon", iar a doua oară asistenta ar fi refuzat să-l cheme pe medicul de gardă, pe motiv că pacientul trebuie văzut de doctorul care preluase cazul prima dată. Dar care, de fapt, nu l-ar fi văzut pe copil. Cert este că, deși copilul s-a lovit pe 14 februarie și se simțea din ce în ce mai rău, a fost tratat după aproape o săptămână, iar asta la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din București, unde mama a decis să-l ducă atunci când a văzut că, la Ploiești, starea micuțului este ignorată.

Ceea ce la Spitalul de Pediatrie din Ploiești ar fi fost considerată o banală contuzie, în urma consultului făcut la distanță, s-a dovedit a fi, de fapt, o fractură, iar starea copilului ar fi fost agravată de faptul că nu s-a intervenit imediat. Mămica spune că, peste trei săptămâni, există riscul ca, din această cauză, băiețelul să fie suspus unei intervenții chirurgicale.

Redăm mai jos, integral, postarea publicată, pe Facebook, de Alina C.:

 "Buna seara,

Vreau sa va spun povestea mea cu privire la #SpitaluldePediatriePloiesti si sa spuneti si Dvs ce parere aveti.

In data de 14 februarie, in jurul pranzului, se intampla ca baietelul meu sa cada in timp ce se juca, lovindu-se la picioruse. Data fiind starea lui de plans continuu si vazand ca nu mai poate sa mearga, decid sa merg cu el la Spitalul de Pediatrie din Ploiesti. Ajunsi la spital, ni se face o foaie de interne(din care se poate vedea clar ca nu contine parafa medicala, iar semnatura este scrisa de asistenta) si se efectuaza cu greu o radiografie.

Dupa efectuarea radiografiei si sosirea rezultatului, doamna asistenta prezenta, nu i am retinut numele, o suna pe dna Doctor DanielaTerchila sa i aduca la cunostinta ca mai are 4 "bucati"( bucati de ce, de paine, de ce anume, se intelege). In tot acest timp continua convorbirea telefonica dintre asistenta-doctor, din care rezulta, din spusele asistentei medicale, ca este doar o contuzie, ca ea nu vede nimic grav.

Mentionez clar ca in tot acest timp, copilul nu este vazut, consultat de niciun medic de la urgente, nimic. Consultatia are loc telefonic, cu sfatul de a da nurofen si de e reveni luni la control( care control, nu stiu).

Ajunsi acasa, situatia devine tot mai grava, nurofen peste nurofen, nopti nedormite, plansete s.a.

Luni, 18.02.2019, revin speriata la spital, cu copilul in brate plangand, care refuza mancarea si sa mearga pe jos,.cu piciorul vizibil umflat.

Mentionez, din nou, ca de aceasta data, nu am.fost primita, copilul nu a fost consultat, medicul de garda nu coboara, pentru o contuzie. Asistentele pun copilul sa mearga, observa ca ceva are la picior, dar nu, nu deranjeaza medicul de garda.

Insist ca cineva sa vada copilul, astept o ora pe hol, le rog insistent sa mi vada cineva copilul, ca nu mai rezist cu el, sa l vad cum plange la mine in brate.

Asistenta(ca m am saturat sa le zic doamne), spune ca daca dna Terchila nu este, nu poate sa ma vada nimeni, si mi spune ca nu ma poate ajuta, ca nu poate deranja medicul( de garda, probabil). Ma rog, efectiv, sa faca ceva copilului. Nimic. Mergeti acasa.(se poate verifica pe camere, prezenta in spital si cat am stat)

Ajung acasa, unde ma asteapta ceilalti 2 copii de care trebuie sa am grija.

Astazi, 20.02.2019, ma decid sa merg la spitalul Grigore Alexandrescu, unde se fac mai MULTE RADIOGRAFII, COPILUL ESTE CONSULTAT SI TRATAT ASA CUM AR FI FOST NORMAL SI LA SPITALUL DIN PLOIESTI.

Medicii sunt uimiti de faptul ca vin din Pl si, in acelasi timp, de faptul ca nimeni nu a vazut o fractura asa mare, ca pana si eu care nu am studii de specialitate pot vedea cu ochiul liber.

Da, fractura, se pune tot piciorusul in ghips, iar daca nu trece in 3 saptamani, operatie, datorita faptului ca a stat prea mult cu piciorul netratat.

Si acum, sa mi zica si mie cineva, cum poate o mama cu 3 copii sa indure atata indiferenta si sa ti lasi copilul o saptamana cu piciorul rupt pentru ca nimeni nu te baga in seama si nu te ia in serios, daca mergi ca un om simplu intr un spital de stat.

Si cum sa ti privesti cu atata neputinta, copilul, care sta in pat la 3 anisori,.plangand de durere, cu piciorul rupt pentru ca nimeni nu te baga in seama.

Sa raspunda cine este vinovat.

Nu este posibil asa ceva.

Si ce este mai grav, un doctor fara studii sau unul cu studii de specialitate care nu este in stare sa te trateze serios si te lasa sa mori cu zile?!

Voi merge mai departe si am sa fac sesizari.

Va rog sa dati #share, sa se vada toate aceste nereguli si nedreptati la care tot suntem supusi de fiecare data.

Atasat,gasiti documente, in vederea celor spuse mai sus."

{gallery}copil fractura pediatrie{/gallery}

Telegrama de Prahova a cerut un punct de vedere conducerii Spitalului de Pediatrie din Ploiești și îl vom publica de îndată ce va fi transmis.

UPDATE - Reacția conducerii Spitalului de Pediatrie Ploiești, în cazul copilului de trei ani care a stat o săptămână cu o fractură netratată

UPDATE - Conducerea Spitalului de Pediatrie, despre cazul băiețelului de trei ani, cu fractură la picior: "A doua oară, mama s-a prezentat la Urgențe fără copil, doar cu un bilet"

Sursa text și foto: Facebook

Image