Vicepreședintele Colegiului fizicienilor din România acuză că opt persoane ar activa în spitale din România ca fizicieni medicali fără a avea cursurile necesare.
"Am identificat un număr de 8 persoane care practică fără procedura necesară. Chiar persoane din străinătate care nu au venit cu o recunoaştere clară. Șapte din ei cu siguranţă mai practică. Acreditarea, ca procedura, trebuie dată de Ministerul Sănătăţii. Am solicitat un dialog cu Ministerul Sănătăţii de mulţi ani şi cu Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, nu au dorit să vină şi să reglementeze această profesie foarte clar. Le lipseşte cursuri de fizică nucleară, fizică aplicată în radiologie etc. Programa de fizică medicală e pe site-ul ARACIS. Au primit acreditare deşi nu au aceste cursuri. Viaţa pacienţilor este pusă în pericol, la fel ca şi viaţa şi sănătatea personalului medical. Cei în cauză lucrează la Spital militar, au lucrat la Institutul Oncologic Bucureşti, la Roşiorii de Vede, la Blaj, Institutul Oncologic Iaşi, Spitalul Bacău. Colegiul a încercat să trimită de mai multe ori informări la MS. În cazul de la Bacău, spitalul a zis că fac ce doresc, MS nu a răspuns", a spus Marin Bodale, citat de stiripesurse.ro.
"Eu, personal, nu am primit nimic, am aflat din presă. Centrul de resurse din cadrul MS nu are cunoştinţă de acest lucru. E vorba de persoane cu studii superioare, care se presupune că ar fi obţinut o competentă pe zona de fizică. Vom verifica. Nu se poate pune problema unei diplome de studii superioare falsă", a declarat Sorina Pintea la Digi24.