Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că se aşteaptă la o creştere a numărului cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și a numărului de pacienți la terapie intensivă.
„Este o evoluţie care este preocupantă pentru Ministerul Sănătăţii, pentru autorităţile de sănătate publică. Ne pregătim pentru un număr de cazuri (COVID-19 - n.r) ceva mai mare la secţiile de ATI. Din fericire, numărul de paturi ocupate nu depăşeşte 15%, paturi de COVID-19, şi 12% pentru paturile ATI. Asta nu înseamnă că nu trebuie să dezvoltăm serviciile ambulatorii, încât să putem să asigurăm şi tratamentul ambulatoriu celor care au nevoie nu doar tratament spitalicesc”, a spus ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Alexandru Rafila a explicat că trebuie luate „măsuri decente, de prevenţie, recomandate, individuale care au şi efect asupra comunităţii”.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 9.339 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 463 mai puţine faţă de ziua anterioară, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Numărul de persoane internate în secții COVID-19 din spitale este de 3.709; la ATI sunt internate 253 persoane. Din cei 253 pacienți internați la ATI, 214 sunt nevaccinați.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto antena3.ro.