Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că va avea discuţii cu reprezentanţii Casei de asigurări de Sănătate pentru a găsi o soluţie în vederea decontării mai multor consultaţii pentru medicii de familie în această perioadă în care numărul pacienţilor este foarte mare.
„Aşa e contractul pe care îl au ei cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu cu Ministerul Sănătăţii. Au 28 de consultaţii pe care le pot face zilnic, sigur că dânşii pot să consulte şi mai mulţi pacienţi, e vorba de consultaţiile care sunt decontate de Casa de Asigurări. O să discutăm cu cei de la Casă, dacă în perioada asta este posibil să facem o excepţie de la acest contract, ei au un contract individual încheiat cu fiecare Casă de Asigurări din fiecare judeţ, care prevede acest lucru. Se consideră că o consultaţie durează minim 15 minute şi atunci nu poţi să faci mai mult de patru pe oră, despre chestiunea asta e vorba. Dar sunt şi situaţii când medicii de familie – şi acuma există o prevedere clară în noul contract-cadru - pot să facă şi servicii de telemedicină, să monitorizeze pacienţii sau să dea sfaturi la distanţă. Trebuie să găsim o astfel de soluţie. Noi avem în România 11.000 de medici de familie şi, într-o perioadă cum este cea de acuma, adresabilitatea la medicul de familie este mai mare”, a afirmat ministrul Sănătăţii duminică după amiază, la Antena 3, potrivit News.ro.
Rafila a explicat că dacă medicii de familie depăşesc numărul de 28 de consultaţii pe zi, „ei pot să le facă dar nu sunt decontate şi aici cred că trebuie să găsim, eventual o soluţie, ca să poată să facă, să spunem aşa, ore suplimentare”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto News.ro.