Alți doi bebeluşi cu stafilococ auriu născuți la Maternitatea Giulești sunt internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu"

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Alți doi bebeluşi cu stafilococ auriu născuți la Maternitatea Giulești au fost internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", după ce în perioada Paștelui trei copii născuți la Giulești au fost infectați cu stafilococ auriu. La sfârșitul anului trecut, 45 de bebeluși internați la Giulești au fost infectați cu stafilococul auriu, iar internările au fost suspendate timp de 3 săptămâni.

Potrivit HotNews, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru, a anunțat joi că în urmă cu o zi la această unitate au fost internați alți doi bebeluși născuți la maternitatea Giulești și infectați cu stafilococ auriu. Unul dintre copii are 5 zile, iar celălalt trei săptămâni, iar amândoi aveau manifestări cutanate. De asemenea, la "Grigore Alexandrescu" este internat în continuare unul din cei trei bebeluși născuți la Giulești și infectați cu stafilococ auriu. El are probleme respiratorii și este internat din 4 mai.

Toți cei trei copii sunt în stare stabilă, potrivit sursei citate.

 

Image