Antitusivul EURESPAL, recomandat inclusiv copiilor, a fost RETRAS de pe PIAȚĂ

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un cunoscut medicament împotriva tusei, pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, a fost retras de pe piață după ce noi studii, făcute în ultimul an, au arătat că substanţa activă, fenspiridă, poate provoca aritmii cardiace. Potrivit Digi 24, decizia a fost luată de autoitățile franceze, în colaborare cu producătorul, și vizează retragerea medicamentului în toate formele sale, sirop sau pastile, din farmacii și depozite.

Medicamentul, vândut în Franța sub denumirea Pneumorel, este comercializat și în Romînia ca Eurespal.

În timp ce, în Franța, producătorul le-a cerut medicilor să nu mai prescrie acest produs, iar pacienților care îl utilizează să întrerupă imediat traatmentul, în România abia a ajuns, luni, o notificare la farmacii, scrie Libertatea. Atenționarea a fost emisă de către distribuitorii de medicamente, cu recomandarea de a se opri de la vânzare.  

Agenția Națională a Medicamentului din țara noastră nu a făcut, deocamdată, nicio informare oficială în acest sens.

Digi 24 precizează, însă, că autorităţile franceze le-au informat pe cele europene, care vor investiga situaţia ca să formuleze un răspuns unitar pentru întregul continent.

UPDATE - Anunțul autorităților române despre Eurespal, cunoscutul medicament împotriva tusei retras de producător

 

Image