Aproape 15 miliarde de lei pentru programele de sănătate derulate în 2022. Care sunt noile investigații incluse pe listă

Aproape 15 miliarde de lei pentru programele de sănătate derulate în 2022. Care sunt noile investigații incluse pe listă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Guvernul a aprobat, vineri, la propunerea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, noi programe naționale de sănătate. Acestea vizează screeningul pentru mai multe tipuri de cancer și depistarea infecțiilor cronice cu virusuri hepatice, dar și extinderea accesului la investigații PET-CT.

 

Hotărârea privind aprobarea programelor naţionale de sănătate stabilește cadrul legislativ pentru continuarea activităților din cadrul programelor aflate în derulare, dar și dezvoltarea acestora pentru includerea unor noi beneficiari. Vor fi introduse noi programe și activități și se va renunța la altele care, în urma evaluării, nu și-au mai dovedit eficiența, au precizat reprezentanții MS.

“Conform actului normativ, Ministerul Sănătăţii va asigura coordonarea, derularea şi finanţarea din bugetul MS a 13 programe naționale de sănătate publică, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate va derula și finanța din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate 15 programe naționale de sănătate curative.

În cadrul programelor naționale de sănătate derulate de Ministerul Sănătății s-a introdus Programul naţional de screening organizat pe baze populaționale pentru boli cronice cu impact asupra sănătății publice cu:

a) Subprogramul de screening pentru cancerul de col uterin;

b) Subprogramul de screening pentru cancerul de sân;

c) Subprogramul de screening pentru cancerul colorectal;

d) Subprogramul de screening pentru depistarea infecțiilor cronice cu virusuri hepatitice B/C/D care se desfășoară în regim pilot finanțat din fonduri externe nerambursabile.

Acest demers este motivat de asigurarea implementării obiectivelor prioritare ale Planului European, transpus în România prin Planul Național de combatere a Cancerului.

Programul naţional de management al registrelor naţionale a încetat fiind înlocuit cu proiectul «Sistem Informatic pentru registrele de sănătate- RegIntermed» finanțat din fonduri externe nerambursabile. În cadrul programelor derulate de către CNAS s-a înființat Programul naţional de PET-CT, realizându-se o extindere a accesului la această investigaţie”, a anunțat Ministerul Sănătății.

Pentru implementarea programelor naționale de sănătate publică, în anul 2022, bugetul aprobat este în sumă de 5.952.000 mii lei, iar creditele de angajament aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021 pentru implementarea programelor naționale de sănătate curative sunt în sumă de 8.592.881,00 mii lei.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: scumc.ro

 

 

Image