Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Maternitatea Ploiești a dispus măsuri față de o asistentă. Incidentul a avut loc la jumătatea lunii februrarie.
După cazul înregistrat la Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Comisia de disciplină a dispus măsuri faţă de o asistentă, potrivit precizărilor făcute de dr. Bogdan Nica, managerul unității sanitare, la solicitarea Agerpres. Asistenta a fost sancționată cu 10% din salariu, pentru o perioadă de trei luni. De asemenea, ancheta administrativă continuă, a precizat acesta.
Potrivit sursei citate, imediat după incident, conducerea unităţii i-a interzis asistentei în cauză să lucreze cu nou-născuţii până la finalizarea anchetei, a mai precizat Bogdan Nica, arătând că procedurile există la nivelul unităţii sanitare sunt clare, însă nu au fost respectate.
Cazul este și în atenția Corpului de control al Ministerului.
Anchetă la Maternitatea Ploiești, după ce două fetițe au fost date altor familii în urma unei încurcături la externare
Pe 12 februarie, două mămici care născuseră la Maternitatea Ploiești au primit, la externare, alt copil. Fetițele ar fi fost încurcate pentru că aveau aceeași dată a nașterii și același nume de familie. Una dintre femei, care nu plecase încă din spital, ar fi sesizat că a primit alt bebeluș și a semnalat situația.