Directorul interimar al DSP Prahova, dr. Decebal Dan, a atras atenția, vineri, asupra numărului mare de cazuri confirmate cu coronavirus, în județ, în ultimele 24 de ore, lăsând să se înțeleagă faptul că multe dintre ele nu provin din focare. Prin urmare, cifra trădează comportamentul cetățenilor care ignoră măsurile de protecție și ajung să se infecteze.
"Numărul mare de cazuri din ultima perioadă se explică prin nerespectarea de către o parte mare a populației a recomandărilor de purtare a măștii pe nas și gura in spațiile închise și a distanțării fizice precum și numărul mare de teste efectuate la cerere.
Există focare în unități dar ele nu însumează un număr mare de pozitivi", a spus directorul DSP Prahova, menţionând că șapte persoane au fost testate pozitiv, în două focare, în condițiile în care județul a raportate 73 de cazuri noi de îmbolnăvire, în ultimele 24 de ore.