Coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a explicat duminică seară, într-o intervenție la Antena 3, că se așteaptă ca și România, ca de altfel toate statele din UE să semnaleze, mai devreme sau mai târziu, cazuri de infectare cu coronavirus.
„Coronavirsul nu are tratament. Și nici nu există vaccin. Se tratează simptomatic. Dacă se agravează situația, se apelează la Terapie Intensivă. Se recomandă ca cei care au simptome să nu se trateze singuri, să nu ia antibiotice. Nu avem un vaccin pentru el. Când vom avea vaccin, se va putea reduce la maximum răspândirea lui. Nu știm dacă nu se va schimba ca și comportament și ca impact. Pe parcurs, poate suferi mutații. Manifestarea sau impactul poate fi mai serios. Nu este sigur 100% că dacă v-ați format imunitatea împotriva lui, să nu-l mai luați încă o dată. Fiind un virus nou, sunt multe studii în realizare. Noi știm că se transmite pe calea aerului, dar sunt studii care verifică dacă nu se transmite prin salivă sau altceva. (...) Trebuie să fim foarte sinceri. Eu cred că încet-încet, în toate țările din Uniunea Europeană vor apărea cazuri, nu numai în România. Doar este vorba de timp, când apare într-o țară și când apare într-alta. Ați văzut acum situația trenurilor oprite în Austria cu persoanele care sunt suspecte. Oamenii călătoresc. E imposibilă închiderea ermetică a granițelor. Înseamnă că mai devreme sau mai târziu astfel de cazuri vor apărea într-un loc sau altul. Acum depinde ce măsuri se iau. Italia ia măsuri foarte corecte. Am avut discuții cu colegii noștri de acolo de la Protecția Civilă. Sunt în legătură cu ambasada noastră de acolo. Ei iau măsurile pentru a limita răspândirea”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3.
Acesta a atras atenția asupra tratamentului simptomatic și asupra necesității respectării regulilor de igienă, ca măsură preventivă.
"Tratamentul simptomatic poate avea importanță foarte mare. Scăderea febrei, combaterea sindroamelor conexe sunt foarte importante. Este un virus nou. Nu există studii că există imunitate încrucișată cu acest virus. Putem lua măsuri să ne protejăm: să respectăm reguli de igienă personală, să ne spălăm corect pe mâini, să limităm călătoriile, să evităm locurile aglomerate inutil", a declarat secretarul de stat în MAI.
Potrivit secretarului de stat în MAI Raed Arafat, România se pregătește pentru a face față unei eventuale epidemii, dar achizițiile se lovesc de cererea la nivel mondial, foarte mare comparativ cu oferta de materiale de protecție.
"Se discută scenarii, în cazul în care se întâmplă cutare sau cutare scenariu, care va fi atitudinea noastră, din timp. Va fi o discuție inclusiv cu reprezentații Oficiului Național de Achiziții Centralizate care răspund de achizițiile care s-au stabilit prin OUG nr. 11 care prevede stocurile medicale de urgență pentru această situație. Deja au început achizițiile. Au avut primele negocieri. Unele materiale s-au găsit, altele sunt mai greu de găsit. Problema este că echipamentele de protecție care sunt foarte greu de achiziționat pentru că stocurile pe plan mondial sunt foarte scăzute. Acest lucru nu e un secret și nu putem să spunem nimic, decât că vom încerca să găsim furnizori pentru aceste materiale și avem nevoie de cantități mari, conform cerințelor pe care noi le-a pus în OUG. Vor fi două etape, una în regim de urgență, se face prin negociere directă, prin invitație și în niciun caz respectând toți termenii care ar fi durat poate chiar luni de zile. Cum am zis, a început deja și am identificat primele materiale, și se semnează deja contractele, sperăm săptămâna asta care vine”, a explicat Arafat, la Antena 3
O nouă întâlnire pe tema coronavirusului va avea loc în această după-amiază, măsurile stabilit urmând să fie aprobate, ulterior, de grupul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
În prezent, cele mai drastice măsuri îi vizează pe românii care vin din Italia, din zone afectate de epidemie. Ministerul Sănătății a anunțat, ieri, că aceștia vor fi plasați în carantină timp de 14 zile.
Nu este foarte clar, la acest moment, cum vor reuși autoritățile române să aibă control asupra acestor persoane, deocamdată bazându-se, se pare, pe strict pe cât de responsabili sunt cei aflați în această situație. Autoritățile se așteaptă ca ei să notifice autoritățile cu privire la zona din care vin.