Cazurile grave care necesită transplant pulmonar vor fi transferate în Franța

Cazurile grave care necesită transplant pulmonar vor fi transferate în Franța
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Sănătății a anunțat că Franța va primi pacienți români pentru intervenții complexe de transplant pulmonar, la Spitalul Universitar Foch, unul dintre cele mai importante spitale din Europa.

„Ne-am înțeles cu specialiștii și conducerea unității medicale să preia cazurile grave, complexe, care necesită transplant pulmonar și care nu se pot rezolva în România. Mai mult vom deschide cu medicii francezi un program de pregătire pentru specialiștii români în domeniul transplantului și al chirurgiei oncologice „, a declarat ministrul Costache după vizita de lucru de la Spitalul Universitar Foch.

Ministerul Sănătății din România și Ministerul Solidarității și Sănătății din Franța intenționează semnarea unui Memorandum de Înțelegere pentru domeniul medical.

Documentul prevede încheierea de parteneriate, schimb de experiență și bune practici în domenii sensibile precum marii arși, transplant pulmonar, chirurgie cardiacă pediatrică, informează Ministerul Sănătății.

 

Image