CNAS menține neschimbate valorile punctelor per capita și pe serviciu, până la 30 iunie

cnas negocieri
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

CNAS a anunțat rezultatele negocierilor cu partenerii din domeniul medical, convenind cu aceștia să mențină valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate, cât și suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023.

Valorile pentru semestrul I din acest an sunt:

  • Pentru punctul per capita: 12 lei;
  • Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară: 8 lei;
  • Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate: 4,5 lei;
  • Suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi: 6000 lei.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate propusese, pentru anul 2024, 7,7 lei - valoarea punctului per capita, 6,2 lei - valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară (medici de familie) și 3,3 lei - valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.

„La consultările și negocierile care s-au desfășurat on-line, conform calendarului anunțat la începutul săptămânii, au participat reprezentanți ai organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din asistența medicală primară, cea ambulatorie de specialitate, din medicina dentară și din asistența medicală spitalicească, precum și ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România”, a anunțat CNAS.

“E important să continuăm acest parteneriat pentru ca asigurații să nu aibă de suferit”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

 

Image