CNAS organizează, în această perioadă, întâlniri cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, pentru discutarea proiectului normelor metodologice de aplicare în acest an a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019 (HG nr. 140/2018).
Față de prevederile aflate în vigoare, CNAS propune o serie de modificări, printre care și cea referitoare la introducerea unei adeverințe de graviditate.
Documentul ar urma să fie emis de medicul de familie, iar în vaza acestuia, odată depus la casa de asigurări de sănătate, femeile însărcinate beneficiare ale pachetului minimal de servicii vor putea, pe durata sarcinii și a lehuziei, să beneficieze de serviciile incluse în pachetul de bază.