Controalele în maternități vor fi extinse, la nivel național, de la 1 ianuarie 2019, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, după ce și la Ploiești, ca și la Maternitatea Giulești, analizele efectuate au scos la iveală că mai mulți angajați sunt purtători de stafilococ auriu.
Citiți și: Asistente medicale şi infirmiere de la Maternitatea Ploieşti sunt purtătoare de stafilococ auriu
"Extindem practic controlul la toate maternităţile din ţară. Noi am avut anul acesta pe maternităţile publice şi private din Bucureşti şi pentru că au fost probleme, vezi Giuleştiul, extindem în toată ţara după 1 ianuarie. Au fost probleme (la spitalul din Ploieşti -n.r.) în sensul în care au fost nişte sesizări în presă, Direcţia de Sănătătate Publică s-a autosesizat, a testat 98 de persoane, a testat suprafeţe, tegumente, aer, probele de pe suprafeţe de pe tegumente şi din aer au ieşit negative, deci nu sunt probleme, au ieşit 5 persoane purtătoare de MRSA (stafilococ auriu -n.r.) testate fiind 98, în prima fază erau 7", a declarat, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea a declarat că a văzut și o postare a unor medici de la Braşov, în Făgăraş, unde au fost amendate asistente şi doctoriţe pentru că aveau unghiile cu gel, lucru interzis în unităţile sanitare. "Asta nu poate decât să mă bucure pentru că am spus de nenumărate ori despre aceste lucruri şi începem serios să ne preocupăm", a completat ministrul, potrivit sursei citate.