Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că instituţia pe care o conduce face controale la operatorii privaţi din domeniul sănătăţii. Acesta spune că se conturează suspiciunea dublării decontărilor făcute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Practic, ar fi bănuieli că unii furnizori de servicii ar fi decontat servicii deja achitate de pacienți, înasând, astfel, bani atât de la bolnavi, cât și de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
"Sunt câteva structuri pe care Ministerul Sănătăţii le-a indicat. În zona privată. Vom vedea care sunt concluziile controlului, care este în derulare. L-am început deja. Începem cu zona privată, sunt zone unde se fac în special decontări de la Casa de Sănătate. Se verifică în mod special modul în care se cheltuie banii, modul în care sunt decontaţi de Casa de Sănătate pentru că, se pare, că sunt dublări de decontări de cheltuieli în această zonă. Adică pentru acelaşi tip de intervenţie medicală se plătesc de mai multe ori aceste activităţi, şi de către privat, şi de către Casa de Sănătate şi deja avem o mare problemă dacă lucrurile sunt în acest fel. E o chestiune ilegală şi imorală faţă de pacienţi în primul rând pentru că aceşti bani pot fi cheltuiţi acolo unde pacienţii au nevoie şi ştim că în sănătate e nevoie acută de finanţare", a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.
"Nu poţi să te joci cu ceea ce înseamnă sănătatea. Sunt fonduri foarte multe alocate Casei de Sănătate, undeva la şapte miliarde de euro şi nu cred că toţi aceşti bani sunt cheltuiţi exact cum prevede legea. De asta am întrebat dacă sunt siguri cei de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate -n.r.) că ceea ce decontează se face strict cu respectarea legii. Avem semnale şi avem chiar o solicitare din partea Ministerului Sănătăţii de a verifica aceşti agenţi economici. Este vorba de modul în care aceşti operatori funcţionează, indiferent de patologie", a declarat ministrul de Finanţe.
Eugen Teodorovici a precizat că nu i se pare normal ca agenţii economici care oferă asigurări şi abonamente medicale să şi presteze astfel de servicii. "Pot să opteze pentru una sau alta. Este o chestiune de principiu. Dacă tu eşti cel care asigură, cum poţi să fii şi cel care prestează?Aţi văzut, şi în zona auto, cei care asigură prepară şi maşina? Nu merge pentru că e un posibil conflict de interese între cele două. Eu trebuie să verific dacă cel care a prestat a şi prestat acest serviciu pentru că i-l decontez", a mai spus Teodorovici.
Foto cu caracter ilustrativ (cotidianul.ro)