Un număr din ce în ce mai mare de cazuri sunt confirmate în rândul tinerilor, reiese din raportările zilnice transmise de Prefectura Prahova, privind evoluția pandemiei în județ.
Din cei 108 pacienți testați pozitiv în ultimele 24 de ore, 27 au între 20 și 39 de ani, iar 33 fac parte din grupa de vârstă 40 - 49 de ani.
"De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 6.619 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 228 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese asociate infecției cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în rândul a două persoane de sex feminin (76, 83 ani) și a unei persoane de sex masculin (84 ani), cu comorbidități.
Cele 108 persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2 din județ fac parte din următoarele categorii de vârstă:
0-18 ani -1
19 ani -29 ani -10
30 ani -39 ani - 17
40 ani -49 ani - 33
50 ani -59 ani - 25
60 ani -69 ani -15
70 ani -79 ani -6
Peste 80 de ani -1", au detaliat reprezentanții Prefecturii Prahova.