CORONAVIRUS | 35 de cazuri noi, două decese și focar într-un spital orășenesc, în bilanțul pe județ

CORONAVIRUS | 35 de cazuri noi, două decese și focar într-un spital orășenesc, în bilanțul pe județ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prahova a confirmat, de la ultima raportare, 35 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, iar totalul a ajuns, pe 15 iulie, la 880 de pacienți testați pozitiv de la începutul pandemiei.

Dintre aceștia, 44 au murit, cele mai recente două decese survenind în ultimele 24 de ore.

"De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 880 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 44 au decedat, iar 170 au fost declarate vindecate și externate.

În ultimele 24 de ore, conform DSP, au fost înregistrate încă 2 decese:

- persoană de sex feminin, 90 ani, decedată în 14.07, internată în ATI din 10.07. Comorbidități: cardiopatie ischemică cronică, insuficiență cardiacă, boală renală cronică;

- persoană de sex masculin, 60 ani, internat în 09.07, decedat pe 15.07. Comorbidități: obezitate morbidă, tahicardie ventriculară, boală cardiacă ischemică, insuficiență cardiacă clasa 3, diabet zaharat tip II", au precizat reprezentanții Prefecturii Prahova.

Tot de la ultima raportare a fost depistat și un nou focar, cu nouă cazuri, la Spitalul orășenesc Băicoi. Șase angajați și doi pacienți au primit, ieri, rezultate pozitive pentru testele efectuate în weekend, după ce un medic de la Secția Boli Interne a fost confirmat cu coronavirus acum o săptămână.

 

Image