Diabeticii de tip 2, cu vârsta de peste 75 de ani şi suferind de complicaţii legate de boala lor, sunt mai predispuşi să sufere de o formă severă de COVID-19, potrivit unui studiu publicat vineri şi citat de AFP, potrivit AGERPRES.
Se ştia deja că diabetul este unul dintre factorii agravanţi în cazul infectării cu SARS-CoV-2: un diabetic este mai predispus să sufere de o formă severă a bolii şi să moară, la fel ca aceia care suferă de obezitate, de hipertensiune arterială sau vârstnicii. Niciun studiu nu mersese însă până acum în detaliu, pentru a afla ce tipuri de diabetici suferă de o formă gravă de COVID-19.
Un prim astfel de studiu - publicat în revista de specialitate Diabetologia - a examinat caracteristicile a 1.317 diabetici care sufereau de o formă gravă de COVID-19, internaţi în Franţa între 10 şi 31 martie.
"Pacienţii diabetici au fost identificaţi ca persoane cu risc (...) iar acest mesaj alarmist a fost perceput în acelaşi mod la un pacient cu diabet de tip 2, în vârstă, ca la un pacient tânăr cu diabet de tip 1 de 30 de ani pe insulină", a explicat pentru AFP endocrinologul Bertrand Cariou, care a coordonat acest studiu.
Cercetarea "a făcut posibilă o descriere mai precisă a pacientului diabetic cu risc": diabeticii cu cel mai mare risc în cazul unei infecţii cu SARS-CoV-2 sunt cei vârstnici, supraponderali, cu diabet de tip 2 (cea mai frecventă formă a bolii) şi complicaţii (cardiace, renale, retiniene).
Potrivit sursei citate, studiul nu a evaluat riscul diabeticilor faţă de cel al populaţiei generale de a contracta o formă gravă de Covid, însă datele anterioare indicau un risc dublu sau chiar triplu pentru diabetici de a fi admişi la terapie intensivă şi de a muri din cauza acestei infecţii.
Imagine cu caracter ilustrativ, Digi24.