Bilanțul actualizat al pandemiei aduce vești proaste pentru prahoveni. 10 noi cazuri de infectare au fost confirmate, de la ultima raportare, acesta fiind un record al cazurilor pe o zi, la nivel de județ, de la începutul pandemiei.
De altfel, autoritățile județene au constatat în ultima lună, odată cu măsurile de relaxare și neglijarea, în mare parte, a normelor de siguranță sanitară, că în Prahova s-a înregistrat o dublare a numărului de cazuri confirmate cu COVID-19. Prefectul Cristian Ionescu a lansat un apel către prahoveni, "să respecte cu mare strictețe regulile de protecție, precum purtarea măștii în spațiile publice închise, distanțarea fizică, igienizarea permanentă a mâinilor, dezinfecția periodică a locurilor unde își desfășoară activitatea și evitarea deplasărilor care nu sunt urgente. Totodată, este foarte important ca în cazul în care o persoană prezintă simptome specifice noului coronavirus să-și anunțe telefonic medicul de familie sau să sune la 112 și să fie deschisă și sinceră cu cadrele medicale care efectuează anchetele epidemiologice, în cazul confirmării bolii COVID-19", după cum se arată în comunicatul transmis de Prefectură sâmbătă.
"De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 143 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, iar dintre acestea șase au decedat și 94 au fost declarate vindecate și externate. La secțiile de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Câmpina și Spitalului Județean de Urgență Ploiești se află două persoane confirmate cu COVID-19. Una dintre acestea este în stare gravă, fiind ventilată mecanic", a anunțat Prefectura Prahova.
În județ a crescut considerabil, de la ultima raportare, și numărul celor aflați în izolare. Autoritățile spun că în prezent "sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1.062 de persoane aflate în izolare la domiciliu. Nicio persoană nu a ieșit de sub această măsură,în ultimele 24 de ore, însă au intrat alte 138. În carantină instituționalizată se află 33 de persoane", se mai arată în informarea Prefecturii.