Bilanțul actualizat al pandemiei, la nivelul județului Prahova, este poate unul dintre cele mai bune ale ultimelor săptămâni. Niciun caz nou nu a fost confirmat în ultimele 24 de ore. Mai mult decât atât, încă un pacient confirmat cu coronavirus a fost declarat vindecat și a fost externat, iar la Terapie Intensivă se mai află o singură persoană testată pozitiv, după ce starea altor doi pacienți internați până acum la ATI s-a îmbunătățit.
"De la începutul epidemiei și până în prezent, în Prahova, 117 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. Dintre acestea, șase au decedat, 73 au fost declarate vindecate și externate. În prezent, la nivelul județului, la Terapie Intensivă se află internat un pacient confirmat cu COVID-19", a anunțat Prefectura Prahova.