Județul Prahova a raportat, în ultimele 24 de ore, încă 10 pacienți confirmați cu Covid-19, iar numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei a ajuns la 406.
De la ultima raportare, în rândul prahovenilor testați pozitiv a fost înregistrat și un nou deces.
"De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 406 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 15 au decedat, iar 113 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, în baza Ordinului ministrului Sănătății nr.1137/2020, pe parcursul zilei de 30iunie, au mai fost externați șase pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii COVID-19. Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP. În total, în baza Ordinului amintit mai sus, 97 de prahoveni au fost externați, dar cu obligația să respecte regulile precizate", au anunțat reprezentanții Prefecturii.
Aceștia au precizat că în secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați la acest moment zece pacienți, cin care opt sunt ventilați mecanic.
În prezent, în județ sunt 1.510 persoane aflate în izolare la domiciliu și 20 în carantină instituționalizată.