CORONAVIRUS | Record de cazuri noi în 24 de ore, în Prahova. 31 de pacienți testați pozitiv, 19 fiind angajați la un cămin de bătrâni

CORONAVIRUS | Record de cazuri noi în 24 de ore, în Prahova. 31 de pacienți testați pozitiv, 19 fiind angajați la un cămin de bătrâni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Județul Prahova a raportat, în ultimele 24 de ore, 31 noi de infectare cu coronavirus, astfel că numărul total înregistrat de la începutul pandemiei a ajuns la 277.

19 dintre pacienții noi sunt membri ai personalului unui cămin privat de bătrâni  din comuna Izvoarele. Potrivit informațiilor furnizate de Prefectura Prahova, cele 19 persoane au fost confirmate miercuri, pe 24 iunie. "Pe data de 23 iunie au existat câteva suspiciuni în rândul beneficiarilor, iar conducerea unității respective a anunțat Direcția de Sănătate Publică Prahova care a decis testarea imediată atât a întregului personal (34 de angajați), cât și persoanelor internate aici (68 de beneficiari). Primele rezultate sosite au fost cele ale personalului angajat aici. Astfel, dintre cele 34 de probe prelevate cadrelor care se ocupă de îngrijirea vârstnicilor, 19 au fost pozitive, 13 negative, iar două sunt încă în lucru. Tot în lucru sunt și cele 68 de probe prelevate de la beneficiari", a menționat sursa citată.

Cadrele depistate pozitiv au fost deja internate, iar DSP a dispus ca personalul care a fost testat și are rezultate negative să rămână în izolare la locul de muncă și să asigure continuitatea serviciilor, cu luarea unor măsuri suplimentare de protecție, a mai menționat Prefectura Prahova reamintind că, tocmai pentru a fi preîntâmpinate astfel de situații, "la sfârșitul lunii aprilie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, la propunerea DSP, a decis testarea tuturor angajaților din centrele de îngrijire a persoanelor adulte din județ. Au fost realizate două rânduri de teste, inclusiv la această unitate medico-socială. Ultimele rezultate de aici au sosit pe 6 iunie și au fost negative".

Dintre  cei 277 de prahoveni confirmați de la începutul epidemiei și până în prezent, opt au decedat, iar 105 au fost declarați vindecați și externați. În prezent, în secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați 11 pacienți.

Prefectura a mai anunțat, joi, că sub monitorizarea DSP Prahova se află 1.888 de persoane aflate în izolare la domiciliu, după ce în ultimele 24 de ore au ieșit de sub această măsură 337 de persoane și au intrat alte 168. În carantină instituționalizată se mai află 16 cetățeni.

 

 

Image