Prahova a raportat, și vineri, peste 100 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Este, de fapt, pentru a doua zi consecutiv, județul cu cele mai multe cazuri noi înregistrate în 24 de ore și singurul care raportează peste 100 de pacienți noi, dacă nu luăm în calcul Bucureștiul (199 de pacienți testați pozitiv, în ultimele 24 de ore).
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că 110 bolnavi din județ au fost testați pozitiv, de la ultima raportare, ceea ce duce totalul pandemiei la 2.483 de cazuri. Dintre acestea, doar 276 de persoane au fost declarate vindecate și externate, iar 99 au decedat, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova.
De asemenea, 50 de pacienți din județ au fost retestați pozitiv, de la ultima raportare.
"Ultimele decese raportate au fost în cazul a două persoane de sex masculin, cu vârstele de 68 și 75 de ani, și una de sex feminin, cu vârsta de 74 de ani", au transmis reprezentanții Prefecturii.
Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 25 de pacienți, dintre care 14 sunt ventilați.
Centralizarea DSP Prahova, transmisă către Prefectură, arată că, de la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 168 decizii de izolare și 1410 decizii de carantină.
Instituția amintită mai menționează că în județ au fost realizate, de la începutul epidemiei și până în prezent, 15.369, cu mențiunea că această cifră nu include și testele efectuate la cerere de către angajatori și persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanțe în străinătate.