Administrarea de Hidroxiclorochină la puţin timp după ce o persoană a fost expusă la COVID-19 nu permite, a priori, prevenirea infectării acesteia, au anunţat miercuri cercetătorii de la Universitatea Minnesota la încheierea unui studiu clinic, informează AFP, potrivit AGERPRES.
Medicamentul a fost lăudat de preşedintele Donald Trump, care a anunţat că îl utilizează ca mijloc de prevenţie împotriva noului coronavirus. Dar, un nou studiu, realizat pe un grup de 821 de persoane din Statele Unite şi Canada, a arătat că Hidroxiclorochina nu este cu mult mai eficientă decât un placebo din acest punct de vedere.
Cercetătorii dintr-o echipă coordonată de Universitatea Minnesota au selecţionat adulţi care au intrat în contact cu o persoană testată pozitiv cu noul coronavirus timp de peste 10 minute şi s-au aflat la o distanţă mai mică de doi metri faţă de aceasta.
Cei mai mulţi dintre ei erau consideraţi "cu risc" de a fi contaminaţi, pentru că nu purtau măşti sau vizieră de protecţie în momentul în care au interacţionat cu o persoană infectată.
Cu toţii au primit fie Hidroxiclorochină, fie un placebo, în primele patru zile care au urmat după contactul cu o persoană infectată. "Acest studiu randomizat nu a arătat un beneficiu semnificativ al Hidroxiclorochinei ca tratament profilactic după o expunere la COVID-19", au concluzionat autorii cercetării. 49 dintre cei 414 pacienţi (12%) care au primit medicamentul au contractat boala, comparativ cu 58 dintre cei 407 de pacienţi (14%) care au primit un placebo, diferenţa nefiind considerată semnificativă din punct de vedere statistic.
Potriviti sursei citate, mai multe studii vor fi necesare pentru a se afla cu certitudine dacă Hidroxiclorochina poate sau nu avea un efect pozitiv moderat, a adăugat acelaşi expert.
Sursă foto stirileprotv.ro.