Managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești a declarat, marți, pentru Telegrama, că la nivelul unității sanitare au fost confirmate, până acum, nouă cazuri de infectare cu coronavirus, după ce încă trei asistente au fost testate pozitiv, după apariția focarului.
În total, un medic și opt asistente, cadre medicale dintr-o singură secție, au fost confirmate cu Covid-19.
Potrivit managerului Cătălin Vișean, niciun pacient nu a fost găsit pozitiv, după ce au fost testați toți cei care erau internați în secția afectată.
În prezent este testat tot personalul spitalului, iar în funcție de rezultatele analizelor vor fi luate noi măsuri la nivelul unității sanitare.