Deputatul PNL Antoneta Ioniţă susţine că Executivul nu direcţionează banii din "taxa de viciu" spre destinaţia prevăzută de lege

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Deputatul PNL Antoneta Ioniţă a declarat că suspectează Guvernul PSD-ALDE că a luat banii din "taxa pe viciu" care trebuiau să ajungă în bugetul Ministerului Sănătăţii. Aceasta a spus că instituţia nu a precizat cum au fost folosite aceste fonduri în 2018 şi previziunile existente pentru acest an.

"Banii din ”taxa pe viciu” încasaţi pentru activităţile publicitare la produse din tutun şi băuturi alcoolice nu se mai constituie în venituri la bugetul propriu al Ministerului Sănătăţii şi, prin urmare, nu mai pot fi folosiţi pentru finanţarea unor programe în favoarea pacienţilor români. Această constatare vine după ce am solicitat, printr-o întrebare adresată ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, lămuriri cu privire la modul în care au fost utilizate fondurile din taxa pe viciu în anul 2018 şi cu privire la previziunile existente pentru 2019", a afirmat Antoneta Niţă, printr-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

Deputatul liberal notează că în urma Ordonanţei 114/2018, banii din "taxa pe viciu" nu mai intră în bugetul Ministerului Sănătăţii.

Ea spune că Guvernul a cheltuit banii din "taxa pe viciu" şi că nu sunt folosiţi pentru dotarea cabinetelor medicilor de familie tineri, spunând că această propunere din programul PSD de guvernare nu a fost onorată.

Potrivit sursei citate, Antoneta Ioniţă susţine că Executivul nu direcţionează banii din "taxa de viciu" spre destinaţia prevăzută de lege, suspectând faptul că Ministerului "i-au fost luaţi banii din buget".

Amintim faptul că Ministerul Finanţelor a publicat, pe 6 august, în dezbatere publică, proiectul de ordonanţă prin care se reduce numărul de posturi din aparatul de stat, se majorează acciza la ţigarete şi se introduce taxa pe zahăr, alături de alte măsuri fiscale şi bugetare. Proiectul de act normativ prevede şi introducerea unei taxe pe zahărul din băuturile răcoritoare. Taxa ar urma să fie introdusă din septembrie şi ar mări preţul litrului de băutură răcoritoare cu circa 1 leu.

Sursă foto Replicaonline.

Image