Dr. Bogdan Nica părăsește postul de director al Direcției de Sănătate Publică Prahova, fiind numit pentru a ocupa o funcție în Ministerul Sănătății.
Surse citate de observatorulph.ro susțin că la conducerea DSP Prahova, o instituție cheie în această perioadă, va fi numit dr. Decebal Dan, în prezent șef Departament Supraveghere în Sănătate Publică la DSP Prahova. Acesta este epidemiolog și a fost, multă vreme, și purtătorul de cuvânt al Direcției.
Dr. Decebal Dan îl va înlocui pe Bogdan Nica, numit director al Direcția de Asistență Medicală Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății, prin ordin de ministru.