Multe gravide se tem de vaccinarea anti-COVID, în timp ce mamele se întreabă de ce să se vaccineze mai ales când sunt în perioada în care alăptează. Medicii asigură că vaccinarea gravidei nu numai că este recomandată, dar protejează şi nou-născutul. Anticorpii dezvoltaţi de mamă după vaccinare ajung şi la făt, atât înainte de naştere, cât şi după naştere.
Prof. dr. Simona Vlădăreanu a explicat, potrivit antena3.ro, în ce mod şi de ce medicul recomandată vaccinarea la gravide.
Prof. dr. Simona Vlădăreanu: "Vaccinul protejează fătul / copilul şi nu trece în laptele matern"
"Categoric există indicaţie de vaccinare anti-COVID atât a gravidei, cât şi după naştere, pe durata alăptării, dacă nu s-a vaccinat până atunci.
Mă refer în special la cele două seruri, Pfizer şi Moderna, făcute după o tehnologie revoluţionară, deci nu e o tehnologie nouă care trebuie dovedită acum.
Această moleculă ARN mesager e eliminată şi nu trece nici în lapte, nici în tubul digestiv al nou-născutului.
Momentul optim de vaccinare al gravidei este trimestrul II către trimestrul III al sarcinii, pentru că după cele două doze de vaccin e nevoie de timp pentru a obţine un titru de anticorpi protectori.
Femeia trebuie să primească informaţii cu acurateţe de la specialişti, să nu lăsăm toţi habarniştii să-şi dea cu părerea.
În ţările civilizate, doar experţii în domeniul medical au păreri, nu putem să privim în stânga şi dreapta la fiecare care îşi dă cu părerea, ştim că asta este o caracteristică unică a acestui popor", a explicat potrivit sursei citate, prof. dr. Simona Vlădăreanu, medic neonatolog.
Foto: antena3.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!