"Este îngrozitor, nu mai avem nimic". Criză de medicamente la Institutul Oncologic Bucureşti

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

România are din nou probleme cu tratamentele bolnavilor de cancer. La Institutul Oncologic Bucureşti nu s-au putut face tratamentele cu cistostatice pentru că spitalul nu mai are ser fiziologic, dar nici antibiotice, leucoplast şi comprese.

Spitalul a rămas şi fără calmante şi antibiotice.

Managerul Institutului Oncologic Bucureşti, Ana-Maria Niţulescu, a declarat că a aflat azi despre lipsa unor medicamente şi materiale sanitare şi că nu există stocuri de urgenţă.

"Abia astăzi am aflat şi eu despre această situaţie. A fost o surpriză. Nu există stocuri de urgenţă. Şi mă miră că nu avem materiale sanitare, ştiam că avem. Măcar medicaţia pentru cancer o avem. Din păcate, nu putem şti cât se agravează starea unui bolnav de la o zi la alta", a spus Niţulescu.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis trimiterea de urgenţă a unei echipe de control la Institutul Oncologic Bucureşti.

Sursa: antena3.ro

Image