Ministerul Sănătății, în parteneriat cu UMF ”Iuliu Hațieganu”, a organizat la Cluj-Napoca, în contextul Președinției României la Consiliul UE, workshopul „Vaccinarea: de la realizări la provocări și obstacole”.
Timp de doua zile, responsabilii programelor de vaccinare și experți din statele membre ale UE, din țări care fac parte din Rețeaua de Sănătate Sud-Est Europeană (SEEHN) și România, au adus în atenția specialiștilor și a publicului una dintre temele prioritare ale sănătății publice contemporane, respectiv vaccinarea împotriva bolilor transmisibile. De asemenea, în cadrul atelierului de lucru au susținut puncte de vedere si bune practici reprezentanți ai Comisiei Europene, Centrului European de Control al Bolilor (ECDC), Biroului Regional al OMS pentru Europa și UNICEF.
"După ce au reușit eradicarea sau reducerea la nivele foarte scăzute a bolilor transmisibile prevenibile prin vaccinare, țările membre ale UE se confruntă cu probleme datorate scăderii acoperirii vaccinale și amplificării reticenței față de vaccinare. Împărtășirea de opinii și bune practici, identificarea de măsuri comune pentru combaterea reticenței față de vaccinare, uniformizarea politicilor de vaccinare în UE și facilitarea schimbului de informații între statele membre sunt esențiale pentru succesul programelor naționale și reducerea riscurilor de re-emergență a bolilor prevenibile prin vaccinare", au transmis oficialii MS.
Temele din programul atelierului de la Cluj s-au referit chiar la aceste provocări privind identificarea și răspunsurile comune în UE și statele candidate, față de obstacolele din calea asigurării acoperirii vaccinale optime, dezvoltarea unor programe „core” comune din punct de vedere al calendarului și antigenelor administrate, schimbul de informații privind vaccinarea și situația persoanelor nevaccinate, în vederea eliminării sau reducerii bolilor prevenibile prin vaccinare din Europa.
Sursa foto: Ministerul Sănătății