Încă un spital din Prahova este afectate de pandemie. După Pediatrie, Județean și Schuller, noi cazuri au fost confirmate la Spitalul Orășenesc Băicoi.
"Astăzi 14.07.2020 la nivelul oraşului Băicoi sunt 5 cazuri confirmate pozitiv cu Covid 19.Vă rog să respectaţi recomandările autorităţilor privind conduita socială responsabila în prevenirea răspândirii infecţiei cu Covid 19", a anunțat chiar primarul orașului Băicoi, Marius Constantin.
Șeful DSP Prahova, dr. Bogdan Nica,a precizat că ar fi vorba, însă, despre 7 cazuri, din care cinci angajați ai spitalului și doi pacienți. Potrivit acestuia, persoanele testate pozitiv pentru SARS-CoV-2 sunt un medic, trei asistenţi, o persoană care face parte din personal auxiliar şi doi pacienţi. Alte două asistente sunt internate la Spitalul CFR şi aşteaptă rezultatele testelor, scrie Agerpres.
Cei deja confirmați sunt internați la Spitalul Județean din Ploiești, întrucât prezintă simptome de boală.
Secţia de Boli Interne a fost închisă pentru dezinfecţie, iar bolnavii au fost externaţi, a mai anunțat șeful DSP Prahova.
Sursa foto: Spitalul Orășenesc Băicoi