După ce mesajul unei paciente transmis la finbalul săptămânii trecute a devenit viral pe Facebook, apar noi imagini de groază din Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti! Fotografiile scot în evidenţă mizeria şi improvizaţiile din ceea ce, în teorie, ar trebui să fie unul dintre cele mai salubre locuri din Prahova, iar mesajul care le însoţeşte aminteşte încă o dată de atitudinea indiferentă sau scârbită a unora dintre angajaţi.
Mesajul a fost publicat de colegul nostru de breaslă Leontin Cojocaru, fost operator la Alpha TV Ploieşti, între timp trecut la presa centrală, care a povestit marţi că a ajuns la UPU de la Spitalul Judeţean în calitate de aparţinător. "Mizerie, lipsă de personal, pereţi jupuiţi, ventilaţie mizerabilă, corpuri de iluminat fixate în tavan cu bandă izolieră, pardoseală cu găuri, atitudine infectă a personalului medical, timpi morţi şi lipsă de interes. Ajuns aici ca pacient eşti practic la mâna destinului, asistenţi şi medici cu privire ageră şi atitudine scârbita, parcă deranjaţi de prezenţa ta aici, nu te întreabă nimeni ce te doare, de ce ai venit şi lista poate continua", a scris autorul mesajului.
"Asta înseamnă «România bunului simţ» sau «România normală», asta înseamnă oameni care nu pun suflet în ceea ce fac şi o fac doar pentru bani, asta înseamnă să nu te respecţi pe tine, asta înseamnă să nu mai fim oameni. Am găsit totuşi aici şi câţiva oameni dar parcă prea puţini", se încheie mesajul.
Zilele trecute, o altă pacientă a publicat imagini similare din UPU. La acel moment, managetul unităţii medicale, Bogdan Nica, a anunţat demararea unei anchete interne, promiţând sancţiuni exemplare, după reclamaţiile legate de atitudinea personalului. Legat de starea unităţii, el amintea că e în derulare un proiect european care prevede extinderea şi modernizarea UPU.
UPU Spital Judetean Ploiesti 19.01.2021 Mizerie,lipsa de personal,pereti jupuiti,ventilatie mizerabila,corpuri de...
Publicată de Tany Cojocaru pe Marţi, 19 ianuarie 2021