Ministerul Sănătății a publicat o situație detaliată privind aprovizionarea unităților sanitare cu Favipiravir, medicament antiviral recomandat ca alternativă terapeutică pentru formele ușoare sau medii de COVID-19, conform protocolului de tratament al infecției SARS-Cov-2 aprobat prin OMS 487/2020.
“La data de 01 noiembrie 2021, un număr de 519.839 de tablete reprezentând 10.396 de cutii de Favipiravir se aflau în stocul unităților sanitare de pe întregul teritoriu al României. Menționăm că, începând cu data de 12 octombrie 2021 a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienților cu COVID 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului Favipiravir în ambulatoriu cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase pentru pacienții aflați la debutul bolii.
Stocurile existente la nivel național la acel moment acopereau necesarul de tratament pentru aproximativ 7.426 de pacienți pentru cel puțin 10 zile, conform necesarului și estimărilor comisiei de specialitate. La nivel local pot fi realizate relocări de stocuri între unitățile medicale, în funcție de necesități”, se arată în informarea transmisă de MS.
Primele cutii din donația de Favipiravir, disponibile pentru distribuire până la 5 noiembrie
La sfârșitul lunii octombrie 2021, Societatea Terapia SA a demarat procesul de donație către Ministerul Sănătății a unui număr de 48.500 de cutii de Favipiravir care vor fi distribuite în spitale în luna noiembrie 2021. Conform Terapia SA, 5.814 de cutii de Favipiravir vor fi disponibile pentru distribuire până la 5 noiembrie 2021, restul de 42.686 cutii fiind disponibile până la 15 noiembrie 2021.
“Medicamentele existente la ora actuală pe piață sunt importate de către societatea Terapia SA și comercializate în baza unei autorizații privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale care a fost acordată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România în baza unui aviz temporar de fabricație și comercializare eliberat în India printr-un proces de evaluare accelerată și condiționată”, menționează MS.
Sursa citată anunță și că, în data de 29 octombrie 2021, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a eliberat o nouă autorizație de nevoie speciale în baza căreia vor mai fi puse pe piață alte 150.000 de cutii de Favipiravir.
Situația stocurilor în spitale
Cele mai mari stocuri, la 1 noiembrie, existau la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț (40.640 de tablete), Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj (31.854), Spitalul Județean de Urgență Suceava (27.792), Spitalul Municipal Medgidia (20.180).
În Prahova erau în stoc, la 1 noiembrie, 10.251 de tablete de Favipiravir, la Poiana Câmpina (250 de tablete), Spitalul de Boli Pulmonare Breaza (280 de tablete), Spitalul Județean de Urgență Ploiești (7.504 tablete), Spitalul Municipal Câmpina (290 de tablete), Spitalul Orășenesc Băicoi (1.098 de tablete) și Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte (829 de tablete).
Total favipiravir în stocul farmaciilor de circuit închis, conform raportărilor SER din data de 01.11.2021. Stocul disponibil în spitale asigură tratament pentru 7426 de pacienți conform protocolului.
|
||
Ponderarea stocurilor între spitale se poate face conform Hotărârii de Guvern nr. 841 din 23 octombrie 1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice.
|
||
Județ |
Unitate sanitară |
Stoc tablete Favipiravir |
ALBA |
SPIT Pneumoftiz Aiud |
516 |
ALBA |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ALBA IULIA |
6056 |
ALBA |
SPITALUL MUNICIPAL AIUD |
1704 |
ALBA |
SPITALUL MUNICIPAL SEBES |
460 |
ARGES |
SPITALUL DE PEDIATRIE PITESTI |
1794 |
ARGES |
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE CAMPULUNG |
2102 |
ARGES |
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SF. ANDREI VALEA IASULUI |
2868 |
ARGES |
SPITALUL MUNICIPAL CAMPULUNG |
13646 |
ARGES |
SPITALUL ORASENESC "REGELE CAROL I" COSTESTI |
3168 |
BACAU |
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BACAU |
1246 |
BACAU |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BACAU |
10873 |
BACAU |
SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA MOINESTI |
2438 |
BACAU |
SPITALUL MUNICIPAL SF. IERARH DOCTOR LUCA ONESTI |
3680 |
BACAU |
SPITALUL ORASENESC BUHUSI |
8365 |
BIHOR |
PELICAN IMPEX SRL |
13739 |
BIHOR |
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENŢĂ ORADEA |
778 |
BIHOR |
SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "Dr Gavril Curteanu" ORADEA |
100 |
BIHOR |
SPITALUL GENERAL CF ORADEA |
51 |
BIHOR |
SPITALUL MUN.DR. POP MIRCEA |
100 |
BIHOR |
SPITALUL MUNICIPAL SALONTA |
400 |
BIHOR |
SPITALUL ORASENESC ALESD |
2519 |
BISTRITA-NASAUD |
SPITAL JUDETEAN |
5479 |
BISTRITA-NASAUD |
SPITAL ORASENESC NASAUD |
2200 |
BOTOSANI |
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE |
3132 |
BOTOSANI |
SPITALUL DE RECUPERARE SF. GHEORGHE |
7892 |
BOTOSANI |
SPITALUL JUDEŢEAN "MAVROMATI" |
5867 |
BOTOSANI |
SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI |
3504 |
BRAILA |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BRAILA |
4047 |
BRASOV |
CLINICILE ICCO ORTOPEDIE SRL |
50 |
BRASOV |
SPITAL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRASOV |
1127 |
BRASOV |
SPITAL CLINIC DE PSIHIATRIE SI NEUROLOGIE BRASOV |
1931 |
BRASOV |
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE BRASOV |
3142 |
BRASOV |
SPITALUL GENERAL CF BRASOV |
510 |
BRASOV |
SPITALUL MUNICIPAL FAGARAS |
320 |
BRASOV |
SPITALUL MUNICIPAL SACELE |
5000 |
BRASOV |
SPITALUL ORASENESC RUPEA |
1749 |
BRASOV |
SPITALUL ORASENESC ZARNESTI |
82 |
BUCURESTI |
INSTITUTUL CLINIC FUNDENI |
1500 |
BUCURESTI |
INSTITUTUL DE BOLI INFECTIOASE "Dr. MATEI BALS" |
19208 |
BUCURESTI |
INSTITUTUL DE DIABET, NUTRITIE SI BOLI METABOLICE "DR. N. PAULESCU" BUCURESTI |
50 |
BUCURESTI |
INSTITUTUL DE URGENŢĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE "PROF. DR. C. C. ILIESCU" BUCURESTI |
138 |
BUCURESTI |
SC DELTA HEALTH CARE SRL |
150 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC "DR. I. CANTACUZINO" BUCURESTI |
354 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC "DR.THEODOR BURGHELE" BUCURESTI |
1100 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC CF2 BUCURESTI |
593 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC COLTEA |
1634 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE SI BOLI TROPICALE "DR. V. BABES" BUCURESTI |
9617 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC DE COPII "DR. V. GOMOIU" |
2494 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC DE NEFROLOGIE "DR. CAROL DAVILA" BUCURESTI |
800 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC DE URGENTA "SF.IOAN" BUCURESTI |
15219 |
BUCURESTI |
SPITALUL CLINIC DE URGENTA SF. PANTELIMON BUCURESTI |
11718 |
BUCURESTI |
Spitalul de Bolnavi Cronici Si Geriatrie Sf. Luca |
892 |
BUCURESTI |
SPITALUL DE URGENTA UNIVERSITAR BUCURESTI |
557 |
BUCURESTI |
SPITALUL UNIVERSITAR CF WITING |
2461 |
BUZAU |
SPITALUL JUDETEAN BUZAU |
314 |
BUZAU |
SPITALUL MUNICIPAL RAMNICU SARAT |
217 |
BUZAU |
SPITALUL ORASENESC NEHOIU |
500 |
CALARASI |
Spitalul de Pneumoftiziologie Calarasi |
172 |
CALARASI |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA CALARASI |
3213 |
CALARASI |
SPITALUL ORASENESC LEHLIU-GARA |
2494 |
CLUJ |
INST.REG.DE GASTRO.-HEPATO. "PROF. DR. O.FODOR" |
629 |
CLUJ |
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE CLUJ |
31854 |
CLUJ |
SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA |
352 |
CLUJ |
SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CLUJ-NAPOCA |
552 |
CLUJ |
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "LEON DANIELLO" CLUJ-NAPOCA |
1221 |
CLUJ |
SPITALUL MUNICIPAL DEJ |
1544 |
CLUJ |
SPITALUL MUNICIPAL GHERLA |
439 |
CLUJ |
SPITALUL MUNICIPAL TURDA |
3206 |
CLUJ |
SPITALUL ORASENESC HUEDIN |
2903 |
CLUJ |
SPITALUL UNIVERSITAR CF CLUJ |
407 |
CONSTANTA |
SC ISIS MEDICAL CENTER SRL |
200 |
CONSTANTA |
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE CONSTANTA |
11145 |
CONSTANTA |
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA " SF. APOSTOL ANDREI" CONSTANTA |
9525 |
CONSTANTA |
SPITALUL MUNICIPAL MEDGIDIA |
20180 |
COVASNA |
SPITALUL DE CARDIOLOGIE COVASNA |
750 |
DAMBOVITA |
Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste |
100 |
DOLJ |
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE SI PNEUMOFTIZIOLOGIE "VICTOR BABES" CRAIOVA NR.3 |
8302 |
DOLJ |
SPITALUL CLINIC DE NEUROPSIHIATRIE CRAIOVA |
1691 |
DOLJ |
SPITALUL CLINIC MUNICIPAL FILANTROPIA CRAIOVA |
946 |
DOLJ |
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE LEAMNA |
3521 |
GALATI |
SPITALUL CFR GALATI |
48 |
GALATI |
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE "SF.CUVIOASA PARASCHEVA" GALATI |
3004 |
GALATI |
SPITALUL ORASENESC TG.BUJOR |
258 |
GALATI |
SPITALUL PENTRU COPII "SF. IOAN" GALATI |
1995 |
GIURGIU |
Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru |
337 |
GIURGIU |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA GIURGIU |
1361 |
GIURGIU |
SPITALUL ORASENESC BOLINTIN VALE |
510 |
HARGHITA |
SPITALUL MUNICIPAL ODORHEIU SECUIESC |
2813 |
HUNEDOARA |
SPITALUL MUNICIPAL VULCAN |
2060 |
HUNEDOARA |
SPITALUL DE URGENTA PETROSANI |
1088 |
HUNEDOARA |
SPITALUL GENERAL CF SIMERIA |
1365 |
HUNEDOARA |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DEVA |
11274 |
HUNEDOARA |
Spitalul Municipal "Dr. Alexandru Simionescu" Hunedoara |
1947 |
HUNEDOARA |
SPITALUL MUNICIPAL BRAD |
465 |
HUNEDOARA |
SPITALUL MUNICIPAL LUPENI |
780 |
HUNEDOARA |
SPITALUL ORASENESC HATEG |
176 |
IALOMITA |
SPITALUL ORASENESC TANDAREI |
75 |
IASI |
INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IASI |
643 |
IASI |
SPITALUL CLINIC CF IASI |
1915 |
IASI |
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE "SF. PARASCHEVA" IASI |
18848 |
IASI |
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE IASI |
2557 |
IASI |
SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE IASI |
1441 |
IASI |
SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI |
2338 |
MARAMURES |
SPITALUL DE BOLI INFECTIOSE SI PSIHIATRIE BAIA.MARE |
4721 |
MARAMURES |
SPITALUL DE RECUPERARE BORSA |
60 |
MARAMURES |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA "DR CONSTANTIN OPRIS" BAIA MARE |
2716 |
MURES |
SPITALUL MUNICIPAL " DR.GHEORGHE MARINESCU" TARNAVENI |
926 |
MURES |
SPITALUL MUNICIPAL "DR.EUGEN NICOARA" REGHIN |
466 |
MURES |
SPITALUL ORASENESC "DR.VALER RUSSU"LUDUS |
212 |
NEAMT |
SPITAL ORASENESC "SFINTUL DIMITRIE"TG.NEAMT |
581 |
NEAMT |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PIATRA NEAMT |
40640 |
NEAMT |
SPITALUL MUNICIPAL ROMAN |
8714 |
PRAHOVA |
Poiana Campina |
250 |
PRAHOVA |
SPITALUL DE BOLI PULMONARE BREAZA |
280 |
PRAHOVA |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI |
7504 |
PRAHOVA |
SPITALUL MUNICIPAL CAMPINA |
290 |
PRAHOVA |
SPITALUL ORASENESC BAICOI |
1098 |
PRAHOVA |
SPITALUL ORASENESC VALENII DE MUNTE |
829 |
SALAJ |
SPITALUL ORASENESC"Prof.Dr.Ioan Puscas" SIMLEU SILVANIEI |
752 |
SATU MARE |
SPITALUL JUDETEAN SATU MARE |
17430 |
SATU MARE |
SPITALUL MUNICIPAL CAREI |
2695 |
SATU MARE |
SPITALUL ORASENESC NEGRESTI OAS |
1495 |
SIBIU |
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SIBIU |
1500 |
SIBIU |
SPITALUL DE PSIHIATRIE DR. GH. PREDA SIBIU |
1762 |
SIBIU |
SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS |
853 |
SIBIU |
SPITALUL ORASENESC CISNADIE |
2171 |
SUCEAVA |
SPITALUL DE BOLI CRONICE SIRET |
581 |
SUCEAVA |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA SF.IOAN CEL NOU SUCEAVA |
27792 |
SUCEAVA |
SPITALUL MUNICIPAL CAMPULUNG MOLDOVENESC |
4743 |
SUCEAVA |
SPITALUL MUNICIPAL VATRA DORNEI |
2393 |
SUCEAVA |
SPITALUL ORASENESC GURA HUMORULUI |
2024 |
TIMIS |
INSTITUTUL DE BOLI CARDIOVASCULARE TIMISOARA |
932 |
TIMIS |
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE SI PNEUMOFTIZIOLOGIE DR.V.BABES TIMISOARA |
7391 |
TIMIS |
SPITALUL CLINIC JUDETEAN de URGENTA "Pius Brînzeu" Timisoara |
3600 |
VALCEA |
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE C. ANASTASATU - MIHAESTI |
880 |
VALCEA |
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA VALCEA |
1000 |
VALCEA |
SPITALUL MUNICIPAL "COSTACHE NICOLESCU" DRAGASANI |
620 |
VALCEA |
SPITALUL ORASENESC BREZOI |
1105 |
VALCEA |
SPITALUL ORASENESC HOREZU |
896 |
VASLUI |
SPITALUL MUNICIPAL DE ADULTI BARLAD |
13013 |
VRANCEA |
SPITALUL MUNICIPAL ADJUD |
129 |
Total stocuri spitale |
|
519839 |
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!