De la finalul lunii octombrie, la SJU Ploiești au fost implementate sau sunt în curs de implementare măsuri menite să crească, la nivelul unității sanitare, capacitatea de internare și tratare a pacienților Covid. Este vorba despre lucrări care au vizat, în special, secțiile Boli Infecțioase (fostul Spital Movila), Pneumologie (Obor) și Terapia Intensivă, dar și o reorganizare a secțiilor din locația principală a unității sanitare, cea de la nord.
Managerul Spitalului Județean Ploiești, dr. Bogdan Nica, a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că "între 10 și 12 decembrie, lucrarea la secția ATI va fi gata". Practic, este vorba despre reluarea renovării începute în luna și oprite, la un moment dat. "Secția va deveni operațională și atunci vom comasa toate paturile de Covid, ajungând la o capacitate de tratament de 30 de paturi ATI-Covid. În acest scop, din banii CJ alocați în luna precedentă, am reluat procedura și mâine vin și 10 ventilatoare de ultimă generație, adaptate și pentru aceste cazuri de pneumonie Covid", a precizat Bogdan Nica.
Intervenții au avut loc, în ultima perioadă, și la Boli Infecțioase, dar și în Unitatea de Primiri Urgențe. "S-a încheiat lucrarea la instalația de oxigen de la secția Boli Infecțioase, unde erau șase sau șapte saloane care nu aveau oxigen deloc și unde trebuia mers cu celebra butelie la patul pacientului. Nu mai există butelii la Boli Infecțioase. Există o stație nouă și prize de oxigen la fiecare pat.
De asemenea, la UPU s-au mai montat încă 21 de prize de oxigen, ceea ce permite, atunci când nu sunt paturi libere la noi sau în spitale suport, tratarea a încă 21 de bolnavi inclusiv cu acea mască specială care este aproape de Terapie Intensivă", a explicat managerul SJU Ploiești.
Acesta a mai anunțat că astăzi a început și lucrarea la Pneumologie . "Într-un termen de două săptămâni, estimez eu, vor fi prize de oxigen la fiecare pat. Capacitatea lor de tratare a cazurilor medii și severe va crește cu peste 30%. Am achiziționat și concentratoare".
Până atunci, secțiile din locația Nord au fost reorganizate, acum existând posibilitatea tratării, aici, a peste 100 de pacienți Covid. "O altă soluție găsită pentru creșterea capacității a fost comasarea unor secții astfel încât să creăm, la nivelul spitalului, o zonă izolată de celelalte secții. Această zonă tampon este la etajul patru. Avem 105 paturi pentru tratament medico-chirurgical, pentru că sunt bolnavi care trebuie operați de urgență. Din aceste locuri, cam 80% sunt ocupate de pacienți doar cu Covid. Probabil că vom mai rezista cu această zonă tampon o săptămână, mai avem și posibilitatea de a face o comasare, a nevoie. Important este să rezistăm până creștem capacitatea la Pneumologie", a declarat Bogdan Nica.
Managerul SJU Ploiești a precizat că, de la începutul pandemiei, la SJU Ploiești au fost tratați aproape 2.600 de pacienți Covid, din care 480 în Terapie Intensivă. Dintre aceștia din urmă, au murit 260. "La capitolul pacienți intubați vs. pacienți neintubați, supraviețuirea este de 15%. Procentul, chiar dacă este foarte trist, este mult mai bun ca la spitale de prestigiu", a comentat managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.