România a raportat, miercuri, cel mai mare număr de infectări cu COVID-19 descoperite într-un interval de 24 de ore. Recordul absolut e pus de autorităţi pe seama creşterii capacităţii de testare şi a derulării unor anchete epidemiologice după descoperirea unor focare, dar şi pe seama reluării unor activităţi şi creşterii fluenţei de călători din mijloacele de transport în comun.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a avertizat, într-o intervenţie la Digi24, că dacă regulile de protecţie nu vor fi respectate, numărul infecţiilor o să crească, pentru că suntem în cea mai dificilă lună de până acum. "Astăzi este ziua cu 1713 cazuri din aproape 26.000 de teste lucrate. Trebuie văzută această creștere în contextul evaluării mai multor teste, dar și în contextul evaluării anumitor focare din anchetele epidemiologice. Noi obișnuim să evaluăm zilnic, la șapte zile, la 14 zile. După cum spuneam, suntem într-o lună în care vom avea o fluctuație a numărului de cazuri, și după numărul de teste, dar și luna cu cele mai multe măsuri de revenire la o cvasi-normalitate, incluzând aici începerea anului școlar, luna de campanie electorală, reînceperea activității în restaurante, cinematografe, revenirea populației din concedii, aglomerarea din transportul în comun și alegerile de la sfârșitul lunii", a declarat ministrul Sănătății.
"În această perioadă ați observat un transport în comun aglomerat, în care trebuie, poate, menționat din nou că trebuie respectate niște reguli. Știu că suntem grăbiți, știu că au început activitățile economice, că a început școala, dar precauțiile trebuie să fie maxime. Estimăm o creștere a numărului de cazuri", a mai explicat Nelu Tătaru.