Ministrul Sănătății recomandă folosirea măștilor de protecție în școli, odată cu reluarea cursurilor

măști protecție școli rafila
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se așteaptă ca evoluția pandemiei să fie ținută sub control, după reluarea cursurilor în școli, dacă vor fi respectate măsurile de prevenire și protecție, recomandând inclusiv purtarea măștilor.

 

Rafila a spus, luni, că peste două săptămâni s-ar putea face o estimare a impactului pe care îl va avea începutul anului școlar, prin activitățile ce vor favoriza circulația virusului. "Să vedem evoluţia din următoarele două săptămâni şi să putem peste două săptămâni să avem o apreciere şi legată de evoluţia din septembrie. Sigur că orice activitate care înseamnă o creştere a interacţiunilor sociale semnificativă, pentru că începerea şcolilor reprezintă o intensificare a circulaţiei în mijloacele de transport în comun, interacţiune între grupuri de persoane care nu au trecut prin boală sau nu au fost vaccinate. Sigur că există o anumită creştere, depinde să vedem de la ce nivel plecăm spre sfârşitul lunii august ca să putem să facem o apreciere a evoluţiei”, a afirmat ministrul, potrivit News.ro.

Alexandru Rafila este de părere că unitățile de învățământ sunt pregătite să asigure măsurile de protecție și distanțare fizică:  "Eu sunt convins că şi şcolile acum sunt mult mai bine pregătite, ştiu ce au de făcut, masca va fi recomandată în mod evident şi în şcoli, nu la ora de sport, ca să nu existe astfel de întrebări care nu îşi au locul în acest moment. Dar sigur că cel puţin în prima lună când vremea va permite acest lucru să recomandăm foarte insistent aerisirea sălilor de clasă, a spaţiilor în care copiii îşi desfăşoară activitatea şi orele de sport se pot efectua în aer liber. Aşa că, dacă şcolile respectă aceste condiţii şi asigură condiţii de igienă în zona grupurilor sanitare, copiii să se poată spăla pe mâini, să meargă în siguranţă la ore, să aibă acces la dezinfectanţi, cred că lucrurile pot fi ţinute sub control”, a explicat Rafila.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

Image