Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat măsurile luate la nivel național, în plină criză de medicamente pentru pacienții cu gripă și viroze. Acesta spune că vor fi asigurate cantități suplimentare și va fi publicată o listă cu produse similare, având aceeași substanță activă precum cele care lipsesc din farmacii.
“Luna aceasta, în primul rând, vom asigura cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatoare de tipul ibuprofenului şi paracetamolului. Vom da chiar astăzi publicităţii o nouă listă cu produse similare, adică sunt produse identice ce conţin aceeaşi substanţă activă. Oricare dintre ele este bun atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. De asemenea, vom da publicităţii şi variantele pentru Tamiflu. Substanţa activă se numeşte oseltamivir şi există mai multe produse, nu doar Tamiflu. Stocurile pe care le-am cerut chiar azi dimineaţă sunt de peste patru milioane de comprimate la nivel naţional, de oseltamivir. Nu, nu este o penurie, iar pentru celelalte am elaborat şi un ordin de ministru care limitează exporturile pentru o perioadă de şase luni. Lista este în transparenţă decizională de o săptămână, de săptămâna trecută, înainte de Revelion, iar după ce am pus această listă am notificat Uniunea Europeană”, a afirmat ministrul Sănătăţii, într-o intervenție pentru Prima News.
România așteaptă un aviz din partea UE pentru ca acest ordin să poată să fie publicat, “ca să putem să trecem cu bine lunile ianuarie şi februarie, care sunt luni problematice, care duc la consumuri mult mai mari de substanţe antitermice, antiinflamatoare şi chiar antivirale de tip oseltamivir”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!