Noi cazuri de infectare cu stafilococ auriu, la Maternitatea Giuleşti

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trei copii care s-au născut la Maternitatea Giuleşti au ajuns, în ultimele săptămâni, la Spitalul "Alexandrescu", infectați cu stafilococ auriu, a anunțat purtătorul de cuvânt al unității sanitare. Acesta a spus că unul singur, internat acum patru zile, se află într-o stare mai gravă, ceilalți doi prezentând simptome ușoare și fiind deja externați. "Ultimul bebeluş a venit pe 4 mai. Trei în total până acum - doi dintre ei cu manifestări cutanate care au stat doar două-trei zile şi s-au externat şi cel care a fost adus pe 4 mai are şi probleme respiratorii, cu hemocultură pozitivă, adică stafilococ în sânge. Ulterior am aflat că s-au născut la Giuleşti. Unul la aproximativ o lună de la naştere, altul la cinci zile şi ultimul la două săptămâni de la naştere. Toţi stafilococ auriu. Nu au fost transferaţi, au venit de acasă", a precizat Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt de la "Grigore Alexandrescu".

În cursul zilei de marți, Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică București să verifice informația apărută la Spitalul de Obstetrică Ginecologie “Panait Sârbu” din Capitală, după ce la Spitalul de Urgență Copii "Grigore Alexandrescu" au fost internați doi copii infectați cu stafilococ auriu. Copiii au fost născuți în perioada martie-aprilie 2019 la Spitalul de Obstetrică Ginecologie "Panait Sârbu". De asemenea, MS a anunțat că, în perioada 08.05-15.05.2019, la cererea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari ai DSPMB însoțiți de  medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile vor verifica respectarea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical, normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecția și sterilizarea, precum și normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale. În plus, DSPMB a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu” să transmită, până la data de 07.05.2019, "date referitoare la data internării mamelor, datele de naștere ale copiilor, tipul naşterii, diagnosticul la externare, data externării. Totodată au fost solicitate măsurile instituite în ceea ce priveşte investigarea posibilului focar de stafilococie cu MRSA pentru copiii născuţi în perioada 25.03.2019-30.04.2019. Au fost solicitate spitalului rezultatele testelor efectuate în cadrul autocontrolui, în secţiile de neonatologie, obstetrică-ginecologie, bloc operator, sterilizare şi biberonerie precum şi rezultatele testării personalului privind portajul. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu»,  a solicitat DSPMB date referitoare la copiii născuţi prin operaţie cezariană în intervalul 25.03.2019-30.04.2019, cu posibile infecţii stafilococice (MRSA), apărute după externarea lor din maternitate și internați ulterior în alte unități sanitare", au mai comunicat oficialii Ministerului Sănătății.

DSPMB a solicitat unităților sanitare publice şi private să comunice  dacă în unitatea respectivă  s-au prezentat/internat copii născuţi în perioada 25.03.2019-30.04.2019, la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu”, cu simptomatologie ce ar putea fi asociată infecţiei stafilococice cu MRSA.

Citiți și: 11 angajaţi ai Maternităţii Giulești, purtători de safilococ auriu. Spitalul nu mai are voie să facă internări

Este a doua oară, în ultima jumătate de an, în care Maternitatea Giulești ajunge într-o astfel de situație. În noiembrie 2018, autoritățile au decis închiderea temporară a spitalului, după ce mai mulți bebeluși născuți aici au fost infectați cu stafilococ auriu, demonstrându-se că angajați ai unități sanitare erau purtători.

 

 

Image