INSP a actualizat, din nou, definiția de caz pentru SARS-Cov-2, stabilit că va fi considerată caz suspect:
" Orice persoană cu debut brusc de febră ȘI tuse
SAU
Orice persoană cu debut brusc al ORICĂROR 3 SAU MAI MULTE dintre următoarele semne și simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri / vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absența unei cauze identificate
SAU
Orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie
SAU
Orice persoană cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră său istoric de febră ŞI tuse ŞI dificultate în respirație (scurtarea respiraţiei) ŞI care necesită spitalizare peste noapte)
Notă: Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2."
Potrivit documentului publicat de Institutul Național de Sănătate Publică, în acest moment, "decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepția situațiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relație cu COVID-19 (ex.traumatism, hemoragie acută majoră, etc) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului. Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportată ca și cauza a decesului, independent de condițiile medicale preexistente care se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19. COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces".
Suplimentar, sussa citată precizează: "cazurile confirmate COVID soldate cu deces la care testele RT-PCR în dinamică din spută/aspirat bronșic sunt negative (2 teste) pot fi considerate deces datorat infecției cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul evidențiază semne și simptome înalt sugestive și decesul este corelat cu evoluția clinică determinată de COVID. În situația în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din țesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia".
INSP a elaborat și recomandări de prioritizare a testării pentru COVID-19, făcând referire la 13 categorii de pacienți:
- Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar şi auxiliar, conform definiţiei de caz;
- Contacți direcți simptomatici ai cazurilor confirmate;
- Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;
- Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare – la fiecare 2 săptămâni;
- Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie (chemoterapia citotoxică, agenți biologici cu acțiune prelungită, imunoterapie celulară și doze mari de glucocorticoiz) în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital; în cazul pacienților copii care se internează cu însoțitor, se testează și însoțitorul.
- Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie: - Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare; - Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei; în cazul pacienților copii care se internează cu însoțitor, se testează și însoțitorul.
- Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei; în cazul pacienților copii care se internează cu însoțitor, se testează și însoțitorul.
- Pacienţi hemodializaţi asimptomatici - de 2 ori pe lună; - Pacienţi hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați în sesiuni separate de restul pacienţilor;
- Pacienţi hemodializaţi simptomatici;
10.Persoane instituționalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;
11.Personalul de îngrijire din centre rezidențiale – săptămânal;
12.Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
13.Personal medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant (În perioada imediată contactului posibil infectant și până la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar şi auxiliar își va desfășura activitatea cu respectarea măsurilor de protecție standard. Cazurile pozitive simptomatice sau asimptomatice din rândul personalului sanitar vor respecta procedurile de izolare impuse şi pentru restul persoanelor infectate. Modificarea contextului epidemiologic poate duce la revizuirea acestor recomandări. Unitățile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/sau pacienți prin tehnici de RT-PCR, suplimentar faţă de aceste recomandări, care pot fi realizate cu resurse proprii, în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare. Ministerele cu reţea sanitară proprie pot stabili protocoale de testare pentru personalul propriu, în funcţie de specificul activităţii.)