Noua tulpină SARS-CoV-2, prezentă deja în 20 de județe și în București. Primul caz confirmat în Prahova

Noua tulpină SARS-CoV-2, prezentă deja în 20 de județe și în București. Primul caz confirmat în Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Institutul Național de Sănătate Publică a prezentat, marți, analiza epidemiologică a primelor 136 de cazuri de COVID-19 din România confirmate cu noi variante ale SARS-CoV-2. Cele mai multe dintre acestea, 80, au fost depistate în București, iar restul în alte 20 de județe.

Potrivit datelor oficiale publicate astăzi, inclusiv în Prahova a fost confirmat, până acum, un caz de infectare cu noua tulpină.

“Până în prezent, în anul 2021 au fost comunicate la CNSCBT 499 secvențieri finalizate în săptămânile 53/2020-07/2021, respectiv până la data de 21 februarie 2021 inclusiv, dintre care 136 au fost confirmate cu VOC 202012/01 (linia genetică B.1.1.7). Aceasta corespunde unei rate de confirmare de 27,3%. Până la data menționată nu au fost detectate alte variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC). (…) Cele 136 de cazuri confirmate cu varianta B.1.1.7 au provenit din următoarele județe (Fig.2): Argeș (2), mun.București (80), Bihor (1), Brăila (1), Botoșani (4), Caraș-Severin (2), Cluj (9), Constanța (1), Covasna (1), Galați (2), Giurgiu (1), Gorj (2), Hunedoara (1), Ilfov (5), Mureș (1), Prahova (1), Suceava (5), Timiș (11), Vâlcea (4), Vrancea (1), Vaslui (1). Faptul că pentru jumătate dintre județe, provenind din toate regiunile țării, există evidențe de existență a cazurilor confirmate cu varianta B.1.1.7, denotă o răspândire extinsă și o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul țării în viitorul apropiat”, arată raportul publicat de INSP.

Cele mai multe cazuri confirmate s-au înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani, iar majoritatea (95,6%) a fost reprezentată de pacienți cu vârste peste 25 de ani. Potrivit INSP, au fost înregistrate 2 cazuri cu vârsta sub 1 an, ambii copii provenind din focare familiale de COVID-19.

Autoritățile sunt îngrijorate deoarece, “în urma anchetelor epidemiologice realizate, direcțiile de sănătate publică județene și a mun. București (DSP) nu au menționat nicio legătură epidemiologică identificată pentru 77 de cazuri (57% ). Călătoria în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost menționată pentru numai 5 cazuri (4%). Patruzeci și nouă de cazuri (36%) au avut contact cu cazuri confirmate cu noua variantă B.1.1.7 și au fost parte componentă a unor focare familiale sau de colectivitate. Un caz a fost încadrat ca infecție asociată asistenței medicale (IAAM), locul probabil al transmiterii fiind spitalul. Pentru 2 cazuri contactul probabil a avut loc în familie, respectiv la locul de muncă (sursa probabilă nu fusese investigată prin secvențiere). De la 2 cazuri nu au putut fi obținute informații din cauza refuzului, respectiv a imposibilității contactării telefonice a persoanei”. Concluzia este că “proporția cea mai mare fiind a cazurilor la care nu a putut fi identificată nicio legătură epidemiologică, acest fapt denotă circulația deja intensă a variantei B.1.1.7 a SARS-CoV-2 în comunitate”.

 

Image