Verificările derulate de inspectori sanitari și medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epistemologică și Control Boli Transmisibile al DSPMB, la Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu”, sunt în toi. Controlul va dura până pe 15 mai și vizează vizează respectarea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical, normelor tehnice privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea, precum și normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale. Verificările au fost dispuse după ce la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" au fost internați cinci copii născuți în perioada 25.03.2019-30.04.2019, prin cezariană, la Maternitatea Giulești. Micuții au ajuns în spital cu posibile infecții stafilococice (MRSA), apărute după externarea lor din maternitate și internați ulterior în alte unități sanitare.
Din cei cinci, doi au fost externați, iar din cei trei copii aflați în prezent la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" două cazuri au fost confirmate cu stafilococ MRSA, iar în cel de-al 3-lea caz rezultatul este negativ, a anunțat Ministerul Sănătății.
"În cadrul verificării au fost prelevate zilele trecute 48 de probe de sanitație, exudate nazale și probe de apă sterile. Rezultatele au relevat lipsa MRSA la toate probele efectuate, cu o excepție. S-a depistat prezența stafilococului coagulazo pozitiv la una dintre moașe. Acest stafilocococ este diferit de MRSA, cel depistat în cazul nou-născuților, iar în cazul personalului purtător este necesară respectarea măsurilor de protecție standard prevăzute în norme", au mai precizat reprezentanții MS.
Echipa DSPMB a prelevat, vineri, noi probe: 20 de exudate nazale, 10 teste mâini personal și 18 teste aeromicrofloră. De asemenea, continuă verificările foilor de observație ale tutuor copiilor născuți în această maternitate, în perioada 25.03.2019-30.04.2019, precum și a măsurilor de dezinfecție și sterilizare.
Și în cazul seriei de îmbolnăviri apărute în toamnă, la copii născuți la Maternitatea Giulești, mai mulți angajați ai spitalului au fost depistați ca fiind purtători de stafilococ auriu.